Ludovic Orban: Există în societatea românească sentimentul de frică; democrația este foarte fragilă

Ludovic Orban: Există în societatea românească sentimentul de frică; democrația este foarte fragilă
Sentimentul de frică la nivelul mentalului colectiv în România se menține și la 27 de ani de la Revoluție, a afirmat președintele PNL, Ludovic Orban.

"Din păcate, există în societatea românească sentimentul de frică! Paradoxal, la 27 de ani de la Revoluție încă sunt oameni care spun că le este frică! Le este frică să nu fie dați afară din funcția publică pe care o dețin, oamenilor de afaceri le e frică să se exprime ca să nu fie călcați în picioare de organele de control ale statului, sunt jurnaliști cărora le este frică să-și exerseze profesia de jurnalist, să respecte deontologia jurnalistică, ca să nu fie dați afară de patronii lor. Există în multe zone ale societății persistența acestui sentiment de frică. Purtăm frica și când nu există amenințarea", a declarat Ludovic Orban, duminică, la Sighetu Marmației, la cea de-a X-a ediție a Școlii Memoriei "Gheorghe I. Brătianu, citat de agerpres.ro

"Trebuie să înțelegem că democrația este foarte fragilă. Atât timp cât s-a inventat puterea instituțională, totdeauna vor fi oameni tentați să dețină definitiv această putere, să o folosească împotriva semenilor lor. Democrația trebuie apărată în fiecare zi, prin acțiune, atitudine, susținerea unor principii, idei și valori", a mai spus Orban, potrivit aceleeaşi surse.

Comenteaza