Ludovic Orban: "Nu se pot impune reguli fără ca cei care încalcă aceste reguli să fie pedepsiţi"

Ludovic Orban: "Nu se pot impune reguli fără ca cei care încalcă aceste reguli să fie pedepsiţi"
| Foto: Alexandru Dobre

Premierul Ludovic Orban a declarat luni seara că nu se pot impune reguli fără ca aceia care încalcă aceste reguli să fie sancţionaţi şi şi-a exprimat încrederea că Parlamentul va adopta legea înaintată de Guvern privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

"Am încredere că odată cu adoptarea legii pe care am înaintat-o Parlamentului, ne vor reveni instrumentele. Nu se pot impune reguli fără ca cei care încalcă aceste reguli să fie, într-un fel, pedepsiţi. Asta e o regulă fundamentală. Sigur că noi încercăm să comunicăm cât mai bine, încercăm să informăm corect cetăţenii, încercăm să le punem la dispoziţie toate cunoştinţele pe care noi le deţinem pentru a-i ajuta să se ferească de infectare, dar atâta timp cât există oameni care nu respectă legea şi pun în pericol pe ceilalţi.

A nu purta mască, de exemplu, într-un mijloc de transport nu te afectează numai pe tine, îi afectează şi pe cei alături de care călătoreşti în mijlocul de transport. Dacă la locul de muncă nu respecţi regulile care vor fi stabilite, cu siguranţă îţi pui în pericol colegii de muncă.

Până la urmă, trebuie să avem la dispoziţie instrumentele, pârghiile, prin care să îi determinăm pe cei care nu respectă regulile să aibă un comportament corect şi am încredere că Parlamentul va vota proiectul de lege, astfel încât Ministerul Afacerilor Interne să aibă din nou la dispoziţie posibilitatea de a-i sancţiona contravenţional pe cei care nu respectă regulile", a declarat Ludovic Orban la Digi 24.

Acesta a mai arătat că majoritatea românilor au fost corecţi şi au respectat regulile de combatere a noului coronavirus şi a punctat că şi în continuare contează pe comportamentul lor corect, pe responsabilitatea de care au dat dovadă, transmite Agerpres.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza