Marcel Vela: Comunicaţiile Jandarmeriei din seara de 10 august au fost desecretizate; luni ajung la DIICOT

Marcel Vela: Comunicaţiile Jandarmeriei din seara de 10 august au fost desecretizate; luni ajung la DIICOT
| Foto: observator.tv

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, sâmbătă, că a primit raportul ce cuprinde comunicaţiile Jandarmeriei din seara de 10 august 2018, acesta urmând să ajungă la DIICOT în cursul zilei de luni.

"Eu le cerusem până vinerea trecută. Le-am primit aseară, tot vineri. Din 250 de ore au fost desecretizate 248 - două ore cuprind informaţii şi detalii cu privire la alte instituţii, dispozitive de forţă sau informaţii care sunt, să spunem, secrete de serviciu legate de alte structuri. Dar cele două ore (...) nu fac referiri importante pentru cursul evenimentelor din 10 august 2018. Cele 248 de ore care au fost desecretizate sunt concludente, fac o devoalare completă a acţiunii din 10-11 august şi luni dimineaţă vor fi înaintate DIICOT-ului", a declarat Vela, sâmbătă, la postul DIGI 24.

El a precizat că Parchetul Militar a solicitat MAI şi Jandarmeriei de mai mult timp această desecretizare, însă au fost refuzaţi, iar cei care au pus piedică desecretizării vor trebui să dea nişte "explicaţii administrative".

"Parchetul Militar a solicitat MAI şi Jandarmeriei încă de acum un timp şi au fost refuzaţi. Acum, am solicitat desecretizarea încă de la începutul mandatului meu, s-a tărăgănat până aseară. Aşadar, puteam trage concluzia că cineva nu a dorit desecretizarea lor, dar până la urmă s-a împlinit. (...) Jandarmii din structurile MAI care au pus piedică la desecretizare în perioada următoare vor da nişte explicaţii administrative", a spus Vela.

Comenteaza