Marius Nicoară vrea să înfiinţeze “Garda Pensionarilor”
- Scris de Valentin Malaescu
- 09 Mai 2012, 22:41
- Politica
- Ascultă știrea

Pe lângă probleme specifice vârstei, probleme ale urbei, unii pensionari au venit cu solicitări cel puţin hazlii, cum ar fi interdicţia de a sta jos în mijloacele de transport în comun pentru elevi şi studenţi.
Candidatul USL la primăria clujeană, Marius Nicoară, vrea să scoată pensionarii la vedere, dotându-i cu legitimaţie şi uniformă şi scoţându-i la plimbare prin oraş, cu rolul de a-i trage de mânecă pe cei care calcă strâmb şi de a avertiza Poliţia Primăriei. "Înfiinţarea acestei Gărzi a Pensionarilor mi-a fost cerută de mai multe ori, în întâlnirile din cartiere. Pensionari care au o ţinută morală şi au şi puterea de a face acest lucru vor primi o legitimaţie, poate şi o uniformă, pentru a atrage atenţia celor care fac murdărie, celor care încalcă liniştea şi vor avea o legătură directă cu Poliţia Primăriei. Vor fi legitimaţi ca oameni ai ordinii, totul pe bază de voluntariat, evident", a explicat Nicoară.
Pensionarii veniţi la întâlnire, în marea lor majoritate, au avut solicitări ţinând de probleme specifice vârstei sau pur şi simplu probleme ale urbei, cum ar fi: mai multe bănci în oraş, prelungirea liniei 36 până la gară, reabilitarea Băilor Someşeni, mutarea statuii "Sf. Gheorghe omorând baalaurul" în Piaţa Lucian Blaga sau problema sediului Filarmonicii. N-au lipsit însă nici solicitările de altă natură: cursuri de utilizare a calculatorului pentru pensionari, înfiinţarea Asociaţiei Meşterilor Pensionari sau interdicţia adresată elevilor şi studenţilor de a sta jos în mijloacele de transport în comun. "Elevii şi studenţii au abonamente cu reducere, dar să fie fără loc", a cerut un pensionar, în hazul întregii săli. Un fost refugiat de război era nemulţumit că nu mai primeşte bilete de concediu. "Pe litoral, în staţiunile mai domneşti, pe cine vedem, numai barosani cu buzunarele pline, pe locurile refugiaţilor", s-a plâns acesta.
N-au lipsit nici problemele personale. Un pensionar s-a plâns că are casa plină de igrasie din cauza vecinătăţii cu o clădire dărăpănată, "ocupată de ţigani", în vreme ce o altă pensionară era deranjată de vecinii care şi-au montat centrale de apartament. "N-am nimic împotriva centralelor de apartament, dar eu n-o să-mi pun veci aşa ceva. Stau la ultimul etaj într-un bloc cu 40 de astfel de bombe, oricând putem sări în aer şi în plus n-am nici aerisire, că iarna nu pot deschide geamul din cauza lor", s-a plâns femeia. La întâlnirea moderată de istoricul Ovidiu Pecican a fost prezent şi preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj.