Mesajul președintelui de Anul Nou. Iohannis le mulţumeşte românilor pentru sacrificiile făcute

Mesajul președintelui de Anul Nou. Iohannis le mulţumeşte românilor pentru sacrificiile făcute
| Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis românilor, într-un mesaj adresat cu prilejul Anului Nou, mulţumirile sale pentru sacrificiile, dar şi responsabilitatea şi simţul civic de care au dat dovadă în acest "an dificil", subliniind că trebuie să ieşim "mai puternici şi mai uniţi" din această "criză sanitară teribilă". 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

"Dragi români, lăsăm în urmă un an cu multe încercări, cu suişuri şi coborâşuri, cu speranţă şi deznădejde. 2021 a fost un an dureros pentru ţara noastră, prea mulţi români pierzând lupta cu virusul în valurile succesive ale pandemiei. În aceste momente, vă îndemn să ne îndreptăm gândurile şi către familiile îndurerate de dispariţia cuiva drag.

Îmi exprim întreaga recunoştinţă faţă de medicii, asistenţii medicali, paramedicii, ambulanţierii, farmaciştii, voluntarii şi toţi cei care s-au aflat şi continuă să se afle în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Ei fac tot ce le stă în putinţă, ignorând riscurile şi trecând peste epuizare, să salveze vieţi şi să aline suferinţa celor bolnavi", a transmis Klaus Iohannis, într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a adresat, totodată, mulţumirile sale românilor pentru sacrificiile făcute, dar şi pentru responsabilitate şi simţul civic de care au dat dovadă în acest an.

"Vă mulţumesc pentru sacrificiile făcute, pentru responsabilitatea şi simţul civic deosebit de care aţi dat dovadă şi în acest an dificil. Tot ce am învăţat despre noi înşine pe parcursul pandemiei ar trebui să ne inspire şi să ne ajute să depăşim mai uşor orice încercări viitoare.

Noi, ca naţiune, trebuie să ieşim mai puternici şi mai uniţi din această criză sanitară teribilă. 2022 ne bate la uşă: să îi deschidem, aşadar, cu speranţă, cu inima deschisă şi cu încrederea că toate eforturile noastre vor însemna bucuria de a ne regăsi, cu adevărat, în normalitate. La mulţi ani, oriunde vă aflaţi! Vă doresc un An Nou fericit, cu sănătate şi împliniri!", a mai transmis Klaus Iohannis.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza