Ministrul Bode, luat peste picior din cauza deschiderii Lotului 2 din A10 Sebeş – Turda: „Este melancolic”

Ministrul Bode, luat peste picior din cauza deschiderii Lotului 2 din A10 Sebeş – Turda: „Este melancolic”
| Foto: spotmedia.ro

Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, apreciază faptul că Lotul 2 din Autostrada Sebeş-Turda va fi dat în trafic, după ce în 2020 s-au făcut paşi importanţi în implementarea proiectului. În replică, actualul ministru de Interne a primit un mesaj de la Sindicatul Europol.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

”Mă bucur că un proiect major de infrastructură, Lotul 2 din Autostrada Sebeş-Turda, este dat în trafic după un an 2020 în care s-au făcut paşi importanţi în implementarea lui. Am eliminat toate blocajele din calea acestui proiect şi i-am impregnat un ritm susţinut de realizare. Dezvoltarea infrastructurii de transport rămâne un obiectiv asumat al Guvernului Nicolae Ciucă şi reprezintă coloana vertebrală pe care se va ridica România. Vom uni prin infrastructură toate regiunile istorice”, a scris, luni seară, pe Facebook, Lucian Bode.  

Circulaţia pe Lotul 2 din Autostrada Sebeş - Turda s-a deschis marţi, cu restricţii pe o distanţă de 1,5 kilometri, care vor fi menţinute până în primăvara anului viitor.  

Ca reacţie la postarea ministrului, Sindicatul Europol a transmis că, ”în timp ce în alte state cu un potenţial economic mult mai redus decât al României, miniştrii afacerilor interne se ocupă de „interne” şi modernizează constant infrastructura, serviciile sau condiţiile de muncă ale poliţiştilor, Lucian Bode al nostru este melancolic”.  

”Încă nu a reuşit să treacă peste şocul psihologic din momentul în care a fost remaniat de la Ministerul Transporturilor. Înţelegem deopotrivă frustrarea, dar şi dorinţa acestuia de a ajunge înapoi în poziţia pe care şi-o doreşte atât de mult, însă până atunci suntem obligaţi să îi reamintim că este ministrul de interne, iar infrastructura de la noi mai are pe inventar toalete în fundul curţii ascunse după cireş, unităţi de poliţie în prag de prăbuşire, fără apă curentă sau reţea de canalizare”, a transmis Sindicatul Europol, potrivit news.ro.

Sindicaliştii i-au transmis şi un mesaj direct ministrului: ”Domnule Bode, între asumarea unor proiecte de infrastructură rutieră şi porci zburători, mai facem şi noi puţină treaba la MAI dacă tot avem acest portofoliu?”.  

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza