Cluj: Ministrul Cseke Attila, noi detalii despre reforma administrației publice: „1 din 4 primării din România nu va fi afectată de reducerile de personal”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 15:21
- Politica
- Ascultă știrea
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prezent vineri în județul Cluj, la inaugurarea creșei din comuna Baciu, a vorbit despre pachetul de reformă administrativă publică, aflat în dezbatere publică și care vizează reorganizarea aparatului administrativ local.
Ministrul a explicat că reforma pornește de la realitățile din teren și urmărește să corecteze dezechilibrele existente între unitățile administrativ-teritoriale, mai ales în cazul comunelor cu un număr foarte mare de locuitori.
„Pachetul de reformă administrativă publică se discută încă din anul 2015. Am avut multe întâlniri cu structura comunelor, a orașelor, a municipiilor și a județelor. Mecanismele pe care le propune acest pachet sunt mecanisme corecte. Pentru că suntem în județul Cluj, avem comuna Florești, care va avea o creștere de număr de personal. Prin acest pachet se face dreptate și pe partea demografică. Sunt cinci comune în România cu peste 20.000 de locuitori, dar structura de personal a rămas de pe vremuri”, a afirmat Cseke Attila.
Acesta a arătat că actuala legislație tratează la fel comune cu 10.000 de locuitori și comune cu peste 50.000, deși nevoile sunt complet diferite.
„Una este să oferi servicii publice pentru 50.000 de locuitori și alta pentru 10.000. Pe legislația actuală, numărul de persoane care pot fi angajate în primării este limitat la 65 în ambele situații. Prin noul pachet se vor crea două trepte. Vorbim de o reașezare corectă, conform realității din teren”, a spus Cseke Attila.
În ceea ce privește reducerile de personal, ministrul Dezvoltării a subliniat că o parte importantă a primăriilor nu va fi afectată deloc.
„O pătrime din UAT-urile din România nu vor fi afectate de reducerea posturilor ocupate. Avem peste 700 de primării unde nu va fi necesară reducerea posturilor ocupate, pentru că există suficiente posturi vacante care pot fi reduse”, a precizat acesta.
Potrivit ministrului, pachetul prevede o reducere de 30% a posturilor din organigrama primăriilor, însă doar acolo unde este cazul.
„Acolo unde avem deja 30% posturi vacante, nu va trebui redus niciun post ocupat. Asta înseamnă că există primării care au gestionat eficient structura de personal. În celelalte cazuri, se va putea opta fie pentru reducerea numărului de posturi, fie pentru o reducere temporară, doar în anul 2026, a cheltuielilor de personal cu 10%. Aceste mecanisme au fost discutate cu autoritățile locale și îi premiază pe cei care au avut grijă de bugetul local”, a conchis ministrul Dezvoltării.











