Ministrul Dîncu, ultimele noutăți despre proiectul de lege privind stagiul militar voluntar

Ministrul Dîncu, ultimele noutăți despre proiectul de lege privind stagiul militar voluntar

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, afirmă că proiectul legii care va reglementa stagiul militar voluntar este în pregătire, urmând a fi supus avizării altor instituţii şi va fi gata "în foarte scurt timp".

Dîncu menţionează numărul mare al românilor interesaţi de stagiu militar voluntar, dar şi al celor care sunt interesaţi de o carieră militară.

„Am avut deja pentru situaţia în care am încercat să completăm contingentul de anul trecut, pe 444 avem 1.400 de cereri deja. E îmbucurător acest lucru, avem de unde alege. Asta în primul rând. În al doilea rând, lucrăm şi la legea legată de stagiul militar voluntar, pentru pregătirea voluntară, unde avem, cel puţin pe Facebook în acest moment, foarte multe cereri, întrebări din partea tinerilor care vor să facă un stagiu militar.

Le deschide şi posibilitatea de o carieră militară acest lucru, dar în condiţii de război, văzând acest grozăvii, oamenii simt nevoia – şi este un lucru foarte bun -  să fie pregătiţi pentru orice situaţie. Mâine cred că am ultima discuţie şi trimitem proiectul pentru avizare la ceilalţi, am discutat acest proiect şi cu alte categorii din sistemul de ordine publică şi apărare, nu numai noi suntem, dar îl vom supune practic şi avizării altor ministere şi o să-i dăm drumul în foarte scurt timp”, a afirmat ministrul Apărării Naţionale, potrivit news.ro.
 
Potrivit acestuia, plata lunară pentru voluntarii din armată este "în jur de 3.000 de lei”, în funcţie de grad, de studii, de modul în care sunt încadraţi.

Comenteaza