Video Mircea Abrudean, despre scandalul Roșia Montană: „Ne vom conforma deciziei finale”

Mircea Abrudean, despre scandalul Roșia Montană: „Ne vom conforma deciziei finale”
| Foto: Facebook.com/Mircea Abrudean

Dosarul Roșia Montană a revenit în prim-plan cu un ping-pong de acuzații între Marcel Ciolacu și Dacian Cioloș. În ultimele zile, premierul Ciolacu l-a învinuit pe fostul prim-ministru că din cauza lui România are de plătit 6 miliarde de euro pentru Roșia Montană.

România se așteaptă ca pe 10 februarie să piardă procesul intentat de Gabriel Resources țării noastre pentru aurul de la Roșia Montană, după scandalul prin care locația a fost introdusă în patrimoniul UNESCO, a scris Digi24.ro pe 1 februarie.

Secretarul General al Guvernului, clujeanul Mircea Abrudean, a vorbit, la ZIUA LIVE, despre acest subiect.

Vom vedea care va fi decizia finală și ne vom conforma. Nu este o opțiune, este o obligație. La ceea ce lucrăm noi în prezent și am formalizat deja acest aspect printr-o ordonanță de urgență este modalitatea prin care România se apără la aceste procese internaționale extrem de complicate.

Demersurile privind apărarea țării se realizează prin ministerul de Finanțe prin contractarea unor companii specializate pe astfel de demersuri. E aproape imposibil ca România să facă acest lucru cu personalul pe care îl are la dispoziție. E vorba de experiență, expertiză în astfel de procese.

Am pus toate documentele necesare firmelor care se ocupă de apărarea țării, chiar dacă sunt informații de acum 20 de ani. Trebuie să discutăm despre ce se poate face de acum înainte, nu de ce s-a întâmplat. Este nevoie să asigurăm o apărare cât mai solidă a intereselor României în astfel de procese”, a declarat, la ZIUA LIVE, Mircea Abrudean.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că „avem de plătit vreo 6 miliarde de euro pentru ce a făcut Cioloș cu Roșia Montană”. Fostul lider USR a replicat spunând că, „dacă ar exista un festival al minciunilor politice împotriva mea, PSD l-ar câștiga detașat. Se pare că pesediștii mă menționează de fiecare dată când se pregătesc să mai dea un tun pentru ei ori pentru alții”.

 „Roșia Montană (a fost folosită) ca să se inventeze o entitate politică (...) iar acum ne vine factura: după unii, două miliarde de dolari, după alții, cinci miliarde de dolari. Asta e factura pe care o să o plătim toți românii. La un moment dat, cineva a vrut să folosească Roșia Montană, 'Uniți Salvăm Roșia Montană', ca să creeze (Uniunea) Salvăm România. Acesta este adevărul", afirmat Marcel Ciolacu, sâmbătă, la un eveniment politic în județul Harghita.

„Este o opinie politică ce a spus domnul Ciolacu, care e bazată pe niște date, pe niște elemente publice. Știm cu toții că au fost o serie de proteste atunci, iar de acolo a plecat o anumită construcție politică. Deci, până la urmă este o constatare ceea ce spunea premierul Marcel Ciolacu, nu am motive să am o altfel de poziție”, a concluzionat Abrudean.

Comenteaza