Mircia Giurgiu, indisciplinat în partid, controlat de ANI

Mircia Giurgiu, indisciplinat în partid, controlat de ANI
Deputatul (încă) PDL Mircia Giurgiu (foto) este convins că votul dat celei mai recente moţiuni de cenzură i-a adus pe cap un control al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). La doar o zi după moţiune, ANI i-a trimis o înştiinţare că instituţia a demarat procedura verificării averii sale.

Giurgiu sugerează că, în cazul său, ANI acţionează la comandă politică. El spune că prima suspiciune i-a fost generată de ştampila poştei cu data expediţiei scrisorii, care era 17 martie, a doua zi după ce el votase moţiunea de cenzură. O a doua suspiciune i-a ridicat-o faptul că, în textul înştiinţării, se spune că verificarea averii sale a fost începută în 2 februarie. "Cum de o lună şi jumătate n-au avut timp să mă înştiinţeze şi au făcut-o exact după ce am votat moţiunea de cenzură?", a întrebat el retoric. În fine, confirmarea că se află în faţa unei răzbunări politice i-a fost adusă de o convorbire la telefon cu un reprezentant al instituţiei. În scrisoarea primită i se cerea să prezinte la ANI orice documente considera a fi relevante relativ la averea sa.

Drept urmare, Giurgiu a sunat la ANI să întrebe ce documente ar vrea să vadă inspectorii. Potrivit propriei sale relatări, de la celălalt capăt al firului i s-a spus că cei de acolo nu ştiu încă ce documente ar vrea să vadă pentru că abia au început verificarea averii. "Păi, ori au început verificarea din 2 februarie, dar au pierdut vremea până acum, din moment ce habar n-au ce le trebuie, ori, cum a spus omul la telefon, au început abia acum şi au minţit în înştiinţarea pe care mi-au trimis-o, pentru a masca faptul că, de fapt, au reacţionat la comandă politică pentru că am îndrăznit să votez moţiunea. Foarte bine, să verifice, la mine totul e la vedere, n-am afaceri, n-am nici o problemă! Mă deranjează însă modul în care au făcut-o", a comentat Giurgiu. El nu a fost informat nici asupra modului în care ANI a fost sesizată sau s-a autosesizat pentru a demara verificarea. "În 16 martie (ziua moţiunii - n. red.) dimineaţa am semnat pentru susţinerea candidaturii lui Emil Boc la preşedinţia PDL, iar seara m-a dat afară din partid. A doua zi a început ANI să-mi verifice averea. Sper ca săptămâna viitoare să nu mă trezesc cu mandat de arestare", a conchis Giurgiu. Reprezentanţii ANI nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri.

 

Comenteaza