Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan va fi prezentată luni. Când va fi votată
Moțiunea de cenzură 'România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare', prin care se cere demisia Guvernului condus de Ilie Bolojan, va fi prezentată în plenul reunit al Parlamentului luni, 8 decembrie, iar lunea următoare, pe 15 decembrie, va fi dezbătută și supusă votului.
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, vineri, ca moțiunea de cenzură depusă de Opoziție să fie prezentată luni, începând cu ora 15:30. Dezbaterea și votul pe moțiune vor avea loc lunea următoare, începând cu ora 14:00.
Moțiunea de cenzură 'România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare', inițiată de Grupul parlamentar PACE - Întâi România și susținută de AUR, a fost depusă la Parlament vineri.
Chestorul Senatului Ninel Peia (PACE - Întâi România) a depus la Senat și Camera Deputaților moțiunea și i-a îndemnat pe parlamentarii PSD să susțină acest demers 'pentru a scăpa de progresiști'. El susține că i-a făcut cadou moțiunea de cenzură președintelui PSD, Sorin Grindeanu, de ziua lui de naștere.
Grupul parlamentar PACE - Întâi România a inițiat moțiunea prin care critică Guvernul Bolojan pentru că 'a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanțele, sănătatea, educația, protecția socială, justiția și administrația publică - toate domeniile vitale care definesc viața unui popor liber și demn'.











