Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, dezbătută luni în Camera Deputaților

Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, dezbătută luni în Camera Deputaților

Camera Deputaţilor dezbate luni, 15 februarie, moţiunea simplă iniţiată de PSD, intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”.

Ministrul Sănătăţii este acuzat de PSD că nu a luat nicio măsură pentru siguranţa pacienţilor în timpul pandemiei şi că nu a făcut nimic din ceea ce îi cerea predecesorului său să facă urgent, că a subminat în mod constant strategia naţională de vaccinare deja aprobată şi că a avut poziţii contradictorii privitoare la deschiderea şcolilor şi a unor activităţi economice.

Social-democraţii mai afirmă că preluarea mandatului de către Vlad Voiulescu a însemnat o scădere a intenţiei de testare a persoanelor care îndeplinesc criteriile de suspiciune pentru COVID, că a scăzut, simetric, şi intenţia ministrului de a controla în mod real situaţia epidemiologică şi că, în schimb, actualul ministru al Sănătăţii a preferat mai degrabă să facă turul televiziunilor şi să reclame „greaua moştenire”, inclusiv cea a propriilor colegi din Coaliţie.

”Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare şi raportare! Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi!”, afirmă social-democraţii despre activitatea lui Vlad Voiculescu, potrivit news.ro.

Dezbaterile încep de la ora 17:00 şi au loc cu prezenţă fizică şi online, votul fiind programat miercuri. În afară de PSD, şi parlamentarii AUR au afirmat că vor vota moţiunea.

Comenteaza