Nicoară: "Ce se întâmplă nu e PNL!" + Ce-l aşteaptă pe Petran şi ce promite pentru prezidenţiale

Nicoară:
Liderul interimar al PNL Cluj are de reparat imaginea grav avariată a PNL, după arestarea lui Horea Uioreanu şi suspiciunile care planează asupra lui Ioan Petran şi Rareş Pop.

Senatorul Marius Nicoră, liderul interimar al PNL Cluj, are o misiune extrem de dificilă. Să promoveze PNL într-un moment în care mai mulţi liberali de frunte din Cluj au serioase probleme cu legea. Totul se întâmplă în chiar pre-campania pentru alegerile prezidenţiale, unde dreapta ar urma să fie reprezentată de un liberal, Klaus Iohannis.

"Este o perioadă foarte dificilă şi neplăcută pentru PNL, la Cluj. Trag nădejde că voi reuşi, până la alegerile prezidenţile, să regrupez partidul şi să îl realiniez. Ceea ce se întâmplă nu este PNL! Oamenii trebuie să înţeleagă că este doar o conjunctură. Există mulţi oameni de valoare în partid, care au stat departe de probleme. Oameni noi, pe care îi voi promova, şi oameni vechi, pe care îi voi reactiva", a spus Nicoară.

Acesta s-a riscat chiar să promită un scor mai bun la Cluj la alegerile prezidenţiale decât cele de la europarlamentare, unde municipiul, bunăoară, nu a reuşit să treacă de 10%.

"Sper că imaginea bună pe care o am în judeţ şi în municipiu să aducă partidului plus-valoare. Scorul de la alegerile prezidenţiale depinde de mine şi sunt convins că va fi mai bun decât cel de la europarlamentare", a afirmat senatorul.

Nicoară a dat de înţeles că zilele lui Ioan Petran la conducerea PNL Cluj-Napoca sunt numărate, deşi acesta nu a dorit să demisioneze după scorul slab de la alegerile din 25 mai, chiar dacă mai multe voci i-au cerut acest lucru. "Vom discut despre conducerea de la municipiu. Nu este decizia mea, ci a membrilor noului birou pe care îl voi construi până săptămân viitoare", a subliniat şeful PNL Cluj.

Şeful PNL Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat sub acuzaţii de corupţie, iar în dosar este cercetat şi liderul organizaţiei municipale, Ioan Petran. Miercuri seara a fost reţinut şi un al treilea liberal, consilierul judeţean Rareş Pop.

Comenteaza