Nicoară cere reorganizarea urgentă a companiilor de stat

Nicoară cere reorganizarea urgentă a companiilor de stat
Senatorul clujean Marius Nicoară cere reorganizarea urgentă a regiilor şi companiilor de stat: pierderile cresc, contractele sunt prost făcute.

Senatorul clujean Marius Nicoară (PNL) susţine într-o declaraţie citită la tribuna Parlamentului, astăzi, că managementul regiilor de stat trebuie regândit şi reorganizat, "cât mai repede".

"Poate că unora dintre dumneavoastră vă par simple subiecte de presă, însă eu consider cât se poate de grav ca un ministru să numească, de exemplu, în Consiliul de Administraţie al Poştei Române, un partener de afaceri al soţiei sale. Şi acesta este un caz inofensiv în comparaţie cu ce se întâmplă în regiile de stat şi în companiile pe care le tot reformează actuala putere, din timp în timp. Rezultatul, însă, este dezastruos: pierderile acestora cresc, contractele prost făcute se înmulţesc şi bugetul de stat este sărăcit cu importante sume de bani pe care ar trebui să le producă aceste companii", a arătat senatorul clujean la tribuna Parlamentului. Acesta susţine că regândirea managementului regiilor de stat este "mai mult decât necesară".

 

"Nu înţeleg de ce nu este luată această temă în serios, ci este folosită doar pentru a ocupa agenda publică pentru câteva zile. Pe cât de virulent şi hotărât este preşedintele ţării, de fiecare dată, în ceea ce priveşte soarta companiilor de stat, pe atât de ineficiente se dovedesc măsurile luate. Iar explicaţia este una singură: partidul prezidenţial nu vrea să renunţe la controlul absolut al banilor şi resurselor statului, folosite în interes personal, iar reforma anunţată este doar o temă de campanie electorală", a mai arătat Nicoară.

Comenteaza