Liberalii clujeni vor schimba în următoarele zile încă 36 de conduceri de organizaţii, toate comunale, ca pedeapsă pentru scorurile mai mici de zece procente obţinute la alegerile pentru Parlamentul European, a anunţat ieri preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară.
Până acum, au fost înlocuite birourile de conducere a şase filiale din judeţ, printre care cele din Turda şi Câmpia Turzii, unde liberalii au primit, la votul din 7 iunie, 9%, respectiv 8,7%. Cea mai nouă schimbare a fost operată miercuri, la Câmpia Turzii.
însă, imediat după alegerile europarlamentare, inclusiv funcţiile liderilor judeţean - Marius Nicoară - şi municipal – la acea vreme, Horea Uioreanu – au fost în pericol. Şi aceasta, din moment ce PNL Cluj şi PNL Cluj-Napoca obţinuseră scoruri procentual identice, de 10,6%, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, anunţase “măsuri destul de ferme”, inclusiv dizolvarea pentru conducerile filialelor cu rezultate slabe. în viziunea preşedintelui partidului, scorurile de 18% -19% au fost “bune”, iar procentele mai puţine au fost “slabe.”
Nicoară şi Uioreanu, printre alţi lideri, au beneficiat în final de clemenţa conducerii naţionale, care nu doar că a coborât baremul la zece procente, dar a şi acceptat argumentul clujenilor că în procentele liberalilor din judeţ “sapă”, la fiecare alegeri, UDMR. Potrivit lui Nicoară, fără “handicapul maghiar”, PNL Cluj ar avea 15% la urne, şi nu 10,6%. Argumentul a fost luat în derâdere atât de politicieniii maghiari, cât şi chiar de către unii liberali clujeni.
Printre aceştia s-a numărat şi Nicolae Păun, fost membru în Biroul Judeţean al organizaţiei, care a considerat argumentul lui Nicoară drept “o tâmpenie.” Păun s-a aflat ulterior printre cei schimbaţi din forul judeţean de conducere, după ce, anterior, Horea Uioreanu îi criticase dur pe acesta şi pe fiul său, Ciprian Păun, pentru răul făcut partidului. Ciprian Păun s-a aflat între cei peste 70 de liberali care au trecut în PDL cu aproape doi ani în urmă.
“Pentru 36 de organizaţii care au obţinut sub zece la sută la alegerile europarlamentare, vor fi numite conduceri interimare în următoarele două săptămâni. în total, au fost 42 în această situaţie, dar la şase dintre ele au fost deja făcute schimbări. Se destituie biroul, cu preşedinte, şi vin interimari”, a explicat Nicoară. Totodată, liderul filialei clujene susţine că liberalii încearcă să polarizeze în zonă “toate energiile de a forma o Dreaptă” şi că, în acest sens, există semnale clare din partea ecologiştilor, a PNG sau a PIN.
Potrivit lui Marius Nicoară, pentru campania prezidenţială a lui Crin Antonescu, managerul pe judeţ va fi deputatul Horea Uioreanu.
“Decapitările, o tâmpenie”
Un alt critic al “decapitării” conducerilor organizaţiilor care, la alegeri, obţin scoruri slabe este consultantul politic Dan Andronic, colaborator apropiat al PNL până după alegerile parlamentare din 2008. El declara în iunie, la Cluj, că penalizarea organizaţiilor aflate sub media partidului este tot “o tâmpenie”, folosită de lideri ca armă în răfuielile din interiorul partidului, şi nu pentru eficientizarea viitoarelor campanii electorale.
“Una din marile manipulări ale partidelor este celebra tendinţă de după alegeri, cu organizaţiile care au obţinut sub medie. Am stat de vorbă cu câţiva lideri de partide şi le-am spus că mi se pare o tâmpenie. M-au întrebat de ce. Le-am explicat că media se face adunând toate scorurile şi împărţind la numărul de organizaţii. Normal că foarte multe vor fi sub medie, că de-aia e medie. (...) La noi, se preferă o variantă uşor contondentă care, de fapt, rezolvă nişte probleme în interiorul partidului şi nu are nicio legătură cu eficienţa unei campanii electorale”, aprecia Andronic într-o conferinţă despre ultimele alegeri europarlamentare.


