Norica Nicolai îşi sfidează propriul partid. A aderat la ALDE

Norica Nicolai îşi sfidează propriul partid. A aderat la ALDE
Intenţia eurodeputatului PNL de a lupta împotriva curentului din partid s-a materializat marţi, când Norica Nicolai s-a alăturat în mod oficial grupului liberal-democraţilor (ALDE) din Parlamentul European.

Nicolai rămâne astfel consecventă poziţiei pe care a exprimat-o de la tribuna congresului PNL de la sfârşitul lunii trecute, privind refuzul părăsirii familiei politice europene, ALDE, care i-a susţinut pe liberali în demersul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din vara lui 2012, pentru formaţiunea politică pan-europeană PPE, care, în aceeaşi împrejurare, i-a acuzat pe liberali de lovitură de stat.

"Cred că pentru un om politic este onorant să-şi urmeze drumul pe care electoratul i l-a dat şi mai puţin oportunismul şi un gen de comportament politic care nu au nimic a face cu voturile cetățenilor. Am ales această cale cu toate riscurile şi o voi urma: voi rămâne liberală până la capăt. Îmi pare rău că PNL, un partid de tradiţie, de istorie şi un partid care a marcat România în aceşti 23 de ani, n-a crezut de cuviinţă că este normal într-o democraţie europeană să urmezi votul electoratului şi mai puţin interesele legitime sau nu ale unor lideri politici", a declarat la finalul ședinței de grup Norica Nicolai.

Eurodeputatul liberal a mai precizat că a candidat la alegerile din 25 mai având sloganul "Cu demnitate în Europa" şi că hotărârea de marţi a fost în concordanţă cu această promisiune făcută românilor.

"Rămân liberală, indiferent ce se va întâmpla şi acest lucru este mai important pentru mine Mi-am susținut ataşamentul pentru liberalii europeni şi l-am declarat public la congresul PNL în care am cerut partidului să dea un vot pentru rămânerea în ALDE. Aş fi aşteptat la acel congres ca cineva să spună de ce trecem la doctrina creştin democrată, creştin socială, conservatorismul de ce sunt ele opţiuni pentru PNL. Unii n-au vrut, alţii n-au putut, foarte mulţi sunt convinsă că nu ştiau, dar ştiau un lucru - că trebuie întotdeauna să te atașezi celui mai puternic. Cred că acest tip de comportament trebuie să dispară din politica românească şi că trebuie să te ataşezi grupului din care faci parte ca viziune şi ca suport", a argumentat Norica Nicolai decizia sa. 

Preşedintele interimar al PNL Cluj, vicepreşedintele PNL Marius Nicoară, speră că gestul Norică Nicolai nu-i va aduce excluderea din partid. "Nu cunosc riscule pe care le presupune gestul doamnei Nicolai. Decizia aderării la PPE n-a fost încă pusă în practică, nu cred că va fi o excludere. E o situaţie inedită ca un europarlamentar de-al nostru să adere la un alt grup politic decât cel stabilit de partid. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla, se va crea o nouă structură politică, un nou partid, pe noi asta ne preocupă în acest moment", a comentat Nicoară. Amintim că Nicolai a ocupat prima poziţie pe lista de candidaţi a PNL la alegerile europarlamentare din 25 iunie.

Comenteaza