Noul şef al DNA, anunţat vineri

Noul şef al DNA, anunţat vineri

Tudorel Toader va face vineri anunţul privind concursul pentru funcţia de procuror-şef al DNA, a confirmat ministrul Justiţiei, după ce s-au încheiat interviurile cu cei patru candidaţi pentru acest post.

Cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al DNA au susţinut, joi, interviurile cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Procurorii Florentina Mirică, Cristian Lazăr, Marius Iacob şi Elena Grecu sunt cei care s-au înscris în această cursă. Tudorel Toader va face anunţul vineri, la ora 12:00.

Procurorul Cristian Lazăr a declarat, înainte de interviul cu Tudorel Toader pentru funcţia de şef al DNA, că este pregătit pentru discuţie, „altfel nu s-ar fi prezentat” şi că speră că ministrul Justiţiei va lua o decizie înţeleaptă. „Sunt pregătit, pentru că altfel nu m-aş fi prezentat. Pe ceilalţi îi văd la fel de calificaţi cum mă văd pe mine”, a declarat procurorul Cristian Lazăr, înainte de interviul cu Tudorel Toade

Un alt candidat, Florentina Mirică a declarat, înainte să susţină interviul pentru funcţia de şef al DNA în faţa lui Tudorel Toader, că e pregătită şi că faptul că este apropiată de Codruţa Kovesi nu ar trebui să conteze la concurs, pentru că nu este un argument legal. Mirică mai spune că are încredere în ministru. „Sunt pregătită. Sper că experienţa şi proiectul managerial, care să fie de succes pentru această instituţie, care trebuie să-şi îndeplinească în continuare atribuţiile legale. Ştim cu toţii că fenomenul corupţiei nu s-a diminuat, el este unul generalizat, de la mica corupţie, acea ciocolată dată la ghişeu, înscrierea copiilor la grădiniţă, până la vestitul procent de 10% din valoarea contractelor. Acesta este motivul pentru care DNA trebuie să-şi exercite atribuţiile legale. (...) Aş vrea să lămuresc o informaţie, şi anume că aş fi avut o acţine disciplinară referitoare la deconspirarea unui martor, este greşit. Nu este adevprat. Acţiunea a privit o dispută juridică, ce a fost tranşată de CCR şi anume că dreptul la apărare este prioritar faţă de protecţia informaţiilor clasificate”, a declarat procurorul Florentina Mirică, înainte de a intra în sediul Ministerului Justiţiei,

Întrebată dacă ar trebui să conteze la interviu faptul că este apropiată de fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, procurorul Mirică a spus: „În mod evident, nu este un argument legal şi sper să nu conteze. (...) Întotdeauna am avut încredere în ministrul Justiţiei”.

Potrivit articolului 54 alineatul 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Etichete
Comenteaza