Oficial! Președintele Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor

Oficial! Președintele Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor și deputaților, adoptată săptămâna trecută de Parlament.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor”, anunţă Administraţia Prezidenţială, potrivit Mediafax.

Deputaţii şi senatorii votaseră pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiectul adoptat fiind iniţiat de PSD. Decizia a fost luată cu voturi 357 „pentru” şi niciun vot împotrivă, în timp ce parlamentarii UDMR nu au votat.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a susţinut că proiectul privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari adoptat este “perfect constituţional”.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean a spus că nu ar exista motive ca CCR să respingă proiectul de lege adoptat de către Legislativ care prevede eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza