Orban: Chiar dacă moțiunea nu a trecut, PNL va continua lupta cu guvernul PSDragnea

Orban: Chiar dacă moțiunea nu a trecut, PNL va continua lupta cu guvernul PSDragnea
PNL va continua lupta cu guvernul pentru a scăpa România "din ghearele unei caracatițe care încearcă să confiște statul român", chiar dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, a declarat joi președintele liberal Ludovic Orban.

"Chiar dacă moțiunea nu a trecut, PNL va continua lupta cu guvernul PSDragnea pentru a scăpa România din ghearele unei caracatițe care încearcă să confiște statul român. Astăzi am fost alături de oamenii care au venit în jurul Parlamentului și am susținut împreună cu ei moțiunea de cenzură. Mă bucur că am reușit să creăm un lanț uman prin care să încercăm să apărăm cetățenii de ceea ce se întâmplă în Parlament", a declarat Orban la Palatul Parlamentului după ședința de plen comun în care a fost respinsă moțiunea de cenzură.

El a adăugat că, din păcate, s-a dovedit că în Parlament sunt mai mulți "cei care sunt slugile lui Dragnea" decât cei care respectă voința cetățenilor.

"Nu știu până când parlamentarii care fac parte din majoritatea guvernamentală o să mai poată accepta inconștient să susțină această putere politică nocivă care duce România spre nicăieri. Noi vom continua bătălia, vom apela la toate mijloacele democratice constituționale pentru a încerca să împiedicăm adoptarea tuturor aberațiilor fiscale împotriva economiei pe care le-a născocit acest Guvern, de asemenea, pentru a încerca să împiedicăm adoptarea unor prevederi legislative care să încalce independența Justiției și care să creeze premisele confiscării Justiției de către clanul lui Dragnea", a menționat Orban.

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR, intitulată "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", a fost respinsă de plenul reunit al Parlamentului cu 159 de voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" și 23 de abțineri. Moțiunea de cenzură se adoptă cu minimum 233 de voturi "pentru".

 

Comenteaza