Orban: Negocieri la sânge pentru succesul moțiunii de cenzură

Orban: Negocieri la sânge pentru succesul moțiunii de cenzură

Liberalii vor duce negocieri pentru susţinerea moţiunii de cenzură cu parlamentari din ALDE şi chiar din PSD, care sunt dispuşi să se alăture acestui demers, a afirmat vineri, preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Întrebat de jurnalişti dacă a avut discuţii cu Victor Ponta privind depunerea unei moţiuni de cenzură comune, Ludovic Orban a răspuns că ”încă nu”, dar a precizat că s-a stabilit în Biroul Executiv echipa de negociere. De asemenea, Orban a afirmat că negocierile vor fi purtate cu toate grupurile parlamentare, ”mai puţin PSD”, iar apoi a revenit susţinând că acestea vor fi purtate cu parlamentari ”chiar şi din zona PSD”,care sunt dispuşi să se alăture.

”Am stabilit în Biroul Executiv echipa de negociere, care va purta negocieri cu toate grupurile parlamentare, mai puţin PSD, şi cu orice parlamentar din zona minorităţilor, din zona grupului UDMR, din zona ALDE şi chiar şi din zona PSD, care sunt dispuşi să ni se alăture moţiunii de cenzură”, a spus Orban.

De asemenea, întrebat când va depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, Orban a răspuns: ”Când vom avea estimările că vom avea cele mai mari şanse să reuşească”.

Liderul PNL a adăugat, la solicitarea jurnaliştilor, că nu are cunoştinţe despre informaţiile potrivit cărora 18 filiale PNL cer demisia sa şi se îndoieşte că există ceva în partid despre care să nu afle.

”Au apărut informaţii pe care eu nu le cunosc. Şi mă îndoiesc că există ceva în PNL de care eu să nu aflu. Este o campanie de intoxicare care încearcă să creeze false probleme în PNL şi să mute atenţia de la gravele probleme care există în cadrul guvernării şi în cadrul majorităţii guvernamentale, mai ales în sânul PSD”, a mai spus Orban.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a participat, vineri, la un eveniment de premiere a excelenţei tinerilor din mai multe domenii, organizat la un restaurant din comuna Vinţu de Jos, ocazie cu care şi-a sărbătorit şi ziua de naştere alături de membrii liberali din Alba.

Comenteaza