Orban: PNL se opreşte două zile din campania electorală, din respect pentru victimele de la Piatra Neamţ

Orban: PNL se opreşte două zile din campania electorală, din respect pentru victimele de la Piatra Neamţ

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat că liberalii se opresc două zile din campania electorală din respect pentru victimele incendiului de la Spitalul judeţean de la Piatra Neamţ.

"Aş vrea să anunţ că am luat decizia să amânăm evenimentul nostru de luni. De asemenea, am transmis către toţi colegii noştri să se oprească 2 zile din campania electorală, din respect pentru cei care şi-au pierdut viaţa, pentru familiile lor şi pentru cei care au avut de suferit", a precizat Ludovic Orban, duminică.

În incendiul izbucnit sâmbătă seara la secţia de ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ au murit zece persoane, iar zece au fost grav rănite, printre care şi medicul de gardă de la ATI, care a suferit arsuri grave pe circa 60% din suprafaţa corpului și a fost transportat pentru tratament de specialitate în Belgia.

Partidul Naţional Liberal urma să lanseze luni programului de guvernare "Dezvoltăm România". 

Comenteaza