Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară pentru două zile, în 23 şi 24 ianuarie

Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară pentru două zile, în 23 şi 24 ianuarie
Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, miercuri, convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru două zile, în 23 ianuarie, de la ora 13.00 şi în 24 ianuarie, de la ora 11.

Vicepreşedintele Senatului Petru Filip a declarat, la finalul şedinţei Birourilor Permanente, că, la dezbaterea din Parlament privind situaţia politică actuală, care se va desfăşura în 23 ianuarie, premierul Emil Boc va avea un punct de vedere, după care grupurile parlamentare îşi vor exprima poziţiile.

"Sigur, premierul va avea un punct de vedere, ca un fel de raport, după care vor fi dezbateri, pentru că vor fi timpi alocaţi fiecărui grup politic", a spus Filip.

Senatorul PDL a respins criticile liderului grupului PNL Puiu Haşotti, potrivit cărora puterea n-ar fi fost "deschisă" pentru dezbaterea privind situaţia politică actuală.

"Dacă nu am fi fost deschişi la subiectul înaintat de către opoziţie, nu am fi votat în unanimitate dezbaterea în sine. Pentru că, până la urmă, dacă e să o iei strict pe Regulament, subiectul supus dezbaterii este acceptarea unei situaţii critice la adresa Guvernului, dar am acceptat-o pentru că am considerat că este o chestiune importantă şi ea trebuie dezbătută", a explicat Petru Filip.

El a precizat că, în şedinţa Birourilor Permanente reunite, discuţia mai tensionată a fost legată de numărul de zile pentru sesiunea extraordinară, adică dacă să fie două zile sau o zi de sesiune, "fie pe 23, fie pe 24".

Potrivit lui Filip, concluzia dezbaterii şi votul au fost ca sesiunea extraordinară să se desfăşoare în zilele de 23 şi 24 ianuarie, el precizând că în 23 ianuarie, începând de la ora 13.00, va avea loc dezbaterea privind situaţia politică actuală şi, după aceea, marţi, 24 ianuarie, de la ora 11.00, va fi "o sesiune solemnă" pentru ziua 24 ianuarie.

Înainte de încheierea şedinţei Birourilor Permanente, liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti anunţase că sesiunea extraordinară ar fi urmat să aibă loc într-o singură zi, criticând puterea că vroia să comaseze dezabaterea privind situaţia politică, economică şi socială cu şedinţa omagială pentru 24 ianuarie.

PNL şi PSD au depus la Parlament o solicitare de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 23-24 ianuarie.

Comenteaza