Partidul Maiei Sandu, victorie categorică în alegerile parlamentare din Republica Moldova. AUR, sub 0,5%

Partidul Maiei Sandu, victorie categorică în alegerile parlamentare din Republica Moldova. AUR, sub 0,5%
| Foto: antena3.ro

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, proeuropean) a câştigat scrutinul parlamentar din Republica Moldova, conform rezultatelor preliminare.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Astfel, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) înfiinţat de Maia Sandu va obţine peste 60 de locuri în parlament şi va putea forma singur o majoritate. 

Ora 7:00 Rezultate alegeri Moldova, după centralizarea a peste 99% din buletinele.

• PAS 52,13%

• Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor 27,65%

• Partidul "Şor" 5,83%

• Blocul "RENATO USATÎI" 4,13%

• Platforma DA 2,34%

• AUR 0,49%

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, proeuropean) a câştigat scrutinul parlamentar din Republica Moldova, conform rezultatelor preliminare ale unui sondaj telefonic efectuat în cursul zilei de duminică de organizaţia WatchDog.MD şi de Institutul de Politici Publice.

Datele sondajului de opinie sunt preliminare, urmând să fie actualizate pe măsură ce sunt centralizate. Conform sondajului, Partidul Acţiune şi Solidaritate, o formaţiune de centru-dreapta, proeuropeană, fondată de Maia Sandu, actualul preşedinte al Republicii Moldova, ar fi obţinut 55% în scrutinul parlamentar.

Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, o alianţă de stânga, prorusă, formată de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), condusă de foştii preşedinţi Igor Dodon şi Vladimir Voronin, ar fi obţinut 24%, potrivit site-ului Unimedia.info.

Partidul Şor, condus de Ilan Şor, este creditat cu 8,1%, iar Blocul electoral Renato Usatîi, 4,4%. Platforma Demnitate şi Adevăr este creditată cu 1,8%, formaţiunea Democraţia Acasă a obţinut 1,1%, iar Partidul Democrat din Moldova, 1,1%. Prezenţa la urne a fost, conform datelor preliminare, de peste 48%.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza