Cele mai importante probleme cu care se confruntă România în prezent sunt, în opina celor intervievaţi, „stoparea creşterii preţurilor” (20% dintre repondenţi) şi „creşterea salariilor” (17,4%). Reducerea corupţiei este considerată de 10,4% dintre cei intervievaţi drept principala problemă a ţării. Pentru rezolvarea celei mai serioase probleme („stoparea creşterii preţurilor”), cei mai mulţi intervievaţi consideră că Traian Băsescu ar fi cel mai potrivit să o soluţioneze (21,6%), urmat de Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Geoană(10,1%). De remarcat că liderul PD-L, Emil Boc, se află abia pe a zecea poziţie, în topul celor intervievaţi, ca fiind capabil să rezolve această doleanţă (1,5% îl consideră cel mai nimerit să o facă), urmat de un alt clujean, Cozmin Guşă, cotat de 1,2% dintre repondenţi drept cel mai potrivit să rezolve creştere preţurilor.
Traina Băsescu se bucură, în continuare,de cea mai mare încredere în rândul românilor: 63,1% dintre cei intervievaţi au „încredere mare şi oarecare încredere” în şeful statului. Liderul PD-L , Emil Boc se află pe poziţia a şaptea a încrederii pozitive, cu 37,8%, pe când cota de neîncredere este de 48,7%.
Covârşitoarea majoritate a celor intervievaţi nu ştiu care sunt candidaţii partidelor în colegiile electorale uninominale. Astfel, la întrebarea „Ştiţi care sunt nominalizaţi de partide în colegiul dumneavoastră la Camera Deputaţilor?”, doar 4,9% aveau cunoştinţă de candidaţii PD-L, 4,7% de cei ai liberalilor şi 4% de cei ai alianţei PSD+PC. La Senat, situaţia este şi mai relevantă: abia 3,1% cunosc candidaţii partidului lui Boc în colegiul în care locuiesc, 3,8% au cunoştinţă de candidaţii liberalilor şi 3,7% de cei ai alianţei PSD+PC.
în schimb, cercetarea BCS relevă o participare importantă a populaţiei la votul din 30 noiembrie: 55% dintre cei intervievaţi au răspuns „sigur DA” întrebării referitoare la prezenţa lor la vot, iar 26,4% au răspuns „probabil DA”. Din totalul participanţilor la vot intervievaţi pentru Camera Deputaţilor, 29,9% ar alege candidatul PD-L, la mică distanţă fiind reprezentantul PSD (28,5%). Poziţia a treia ar aparţine liberalilor, cu 21%, iar singura formaţiune care ar mai intra în Parlament, UDMR, ar avea, conform studiului citat, 6,2% pentru candidaţii săi. La Senat situaţia este similară: 30,4% dintre repondenţi ar prefera candidaţii PD-L, 28,2% - pe cei ai PSD, 20,9% ar opta pentru liberali şi 5,9% ar vota reprezentanţii UDMR. în Transilvania, din analiza datelor absolute furnizate de BCS, PD-L conduce la o mica distanţă de PSD, urmate de UDMR, candidaţii PSD fiind preferaţi abia pe a patra poziţie, cu abia jumătate din voturile pe care le-ar lua UDMR.
Reprezentativitatea candidaţilor la nivel naţional, dar care nu sunt din zonă, este printre ultimele cerinţe pe care electoratul le-ar avea pentru viitorul trimis în Parlament. La întrebarea „Cum aţi prefera să fie viitorul deputat al zonei dvs?”, 67,8% dintre cei intervievaţi au preferat „un om al zonei”, 45,1% - „un politician de carieră”, iar 34,9% ar vota pentru „un politician de carieră”. Doar 21,6% ar vota pentru un impus de la centru, chiar dacă are notorietate naţională.
Sondajul BCS a fost realizat pe un eşantion de 1.468 persoane cu drept de vot, în perioada 1-11 octombrie 2008, marja de eroare fiind de 2,5%.


