Preşedintele PDL, Emil Boc a declarat, la Timişoara, că justiţia îşi va face datoria în cazul primarului Antonie Solomon, lider al PDL Craiova, iar partidul nu va face presiuni pentru ca actul de justiţie să fie obstrucţionat, lăsându-i edilului dreptul de a se apăra până la o sentinţă finală.
“în cazul domnului Antonie Solomon, se aplică procedurile judiciare. Ceea ce este important pentru PDL şi ar trebui să fie pentru oricare alt partid din România este că PDL nu a intervenit în actul de justiţie, nu a obstrucţionat justiţia şi nu face intervenţii politice”, a spus ieri, într-o conferinţă de presă, Emil Boc, citat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, atât timp cât nu există o sentinţă finală privindu-l pe Solomon, acesta are dreptul să se declare nevinovat şi să se apere. “Orice persoană are dreptul să se apere până când o sentinţă definitivă şi irevocabilă stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia acelei persoane”, a afirmat Boc. Primarul Craiovei, Antonie Solomon (PDL), arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual, a fost suspendat din funcţie, miercuri, după ce prefectul judeţului Dolj, Eugen Georgescu, a semnat ordinul în acest sens.
Edilul Craiovei, Antonie Solomon, care este şi preşedinte al PDL Craiova, a fost arestat preventiv, în 3 martie, pentru 29 de zile, după aproape cinci ore de audieri, în baza unui mandat emis pe numele său de magistraţii Tribunalului Argeş, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals.