PDL vrea pact politic pe descentralizare

PDL vrea pact politic pe descentralizare
USL spune că au fost destule dezbateri, nu vrea să mai piardă vremea şi insistă să descentralizeze România prin angajarea răspunderii guvernului.

Deranjat că guvernul Ponta vrea să-şi ocolească dezbaterea parlamentară pe legea descentralizării, PDL îi cere să renunţe la angajarea răspunderii şi propune în loc semnarea unui pact între toate partidele. Reprezentanţii USL nici nu vor să audă.

„PDL propune ca guvernul să înceapă un dialog real între partide, societate civilă şi mediul academic, aceasta pentru că noi considerăm acest proiect de lege la fel de important ca proiectul de revizuire a Constituţiei. În urma acestui dialog, PDL propune semnarea unui pact între toate partidele politice, care să-şi însuşească că nimeni nu va folosi acest subiect politizându-l excesiv", a declarat purtătorul de cuvânt al PDL Adriana Săftoiu, citată de Mediafax.

Preşedintele PNL Cluj, şeful judeţului, Horea Uioreanu, spune că un asemenea pact ar fi superfluu. „Dezbatere pe acest subiect a fost luni întregi, guvernul a strâns toate observaţiile şi propunerile, pe baza lor a elaborat proiectul de lege pentru care îşi va angaja răspunderea. Un asemenea pact în care şi partidele neparlamentare vor să se bage în seamă nu-şi are rostul. Cei interesaţi de subiect şi-au spus deja punctele de vedere", a comentat Uioreanu.

Şeful PSD Cluj, Remus Lăpuşan, crede că PDL vrea să saboteze proiectul descentralizării din raţiuni electorale. „Cei de la PDL şi-au dat seama că acest proiect al guvernului e un lucru foarte bun şi le este frică spă hnu câştige electoral cei din USL. Dezbatere a existat din februarie până în septembrie în toată ţara. Ministrul Liviu Dragnea a umblat prin toate judeţele dezbătând regionalizarea şi descentralizarea, au fost discuţii cu mediul academic. Culmea este că cei din opoziţie ne acuzau până acum că, deşi avem majoritate de 70%, nu facem descentralizare. Tocmai de aceea cred că trebuie făcută cât mai urgent, ca să nu mai fie discuţii. Dacă începem iar dezbateri poate mai trece un an până să putem face descentralizarea adevărată. Mă gândesc că poate cei din PDL nu vor descentralizare", a declarat Lăpuşan.

Singurul care susţine renunţarea la procedura angajării răspunderii guvernamentale este liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente. „În mod clar, angajarea răspunderii pe un subiect atât de important nu e un lucru bun. Trebuie dezbateri publice cât mai ample şi dezbateri politice în parlament", a opinat Mate.

 

 

Comenteaza