Pe cine preferă liberalii clujeni între Antonescu şi Johannis
- Scris de Valentin Malaescu
- 02 Iul 2014, 17:23
- Politica
- Ascultă știrea

Dacă unii preferă diplomaţia şi evită să nominalizeze candidatul preferat, alţii n-au astfel de reţineri, iar preferatul lor este cel numit în partid „neamţul". Preşedintele interimar al PNL Cluj, vicepreşedintele PNL, senatorul Marius Nicoară evite să dea un nume. „Personal nu am nici un preferat între cei doi. Cred că decizia de a-i supune unor sondaje şi studii sociologice a fost decizia corectă, iar cel despre care studiile vor spune că are cele mai mari şanse să ne reprezinte în competiţia electorală. Important este ca decizia să se ia cât de repede, pentru că în septembrie va începe campania electorală, aşa că nu e timp de pierdut", a declarat Nicoară.
Liderul PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, spune că numele candidatului ar trebui ales şi în funcţie de numele celui cu care este de aşteptat să se dueleze în turul doi de scrutin. „Greu de spus care ar fi opţiunea ideală pentru că ambii candidaţi sunt foarte buni. Depinde foarte mult de cine va fi contracandidatul cu care se va lupta în turul doi. Trebuie făcută o analiză serioasă care să stabilească ce calităţi trebuie să aibă candidatul nostru pentru a-l învinge pe candidatul PSD. Eu ştiu cine l-ar bate pe Victor Ponta, dar prefer să nu avansez un nume până nu se va face o asemenea analiză serioasă internă, coroborată cu sondaje de opinie şi cu perspectiva de creştere", a opinat Petran.
În schimb, numărul doi la comanda liberalilor clujeni, secretarul general interimar al PNL Cluj, Mihai Seplecan, este de părere că Johannis ar fi cea mai bună alegere şi dă de înţeles că Antonescu ar fi noul „Răzgândeanu" al partidului. „Îmi plăcea Crin Antonescu, dar nu cred că, la experienţa lui, a luat decizia de a renunţa la tot, la conducerea partidului, de a nu mai candida, doar pentru a anunţa apoi că vrea să candideze. Mă gândesc că a luat decizia de a se retrage în urma unor calcule, a unor sondaje de opinie, a unor gânduri, a unor discuţii cu prietenii.
După ce cinci ani şi-a dorit să fie preşedinte, brusc a luat decizia de a nu mai candida, a bulversat lucrurile, toată lumea s-a strâns în jurul lui Klaus Johannis, iar acum s-a răzgândit. Electoratul e scârbit şi sătul de politicienii care nu se ţin de cuvânt. Nu spun că Antonescu nu se ţine de cuvânt, dar va fi greu de remontat după ce a promis că demisionează dacă Băsescu nu va fi demis la referendum şi n-a demisionat, iar acum a spus că se retrage şi uite că revine. În opinia mea, în urma deciziei lui Antonescu de a se retrage, pentru PNL e mai bun Klaus Johannis", a explicat Seplecan.
Deputatul Adrian Oros este de părere că „neamţul" ar fi cel mai bun candidat, dar din cu totul alte motive. „Cred că Iohannis are mai mari şanse decât Antonescu, pentru că încă e proaspăt în politica la vârf, n-au apucat să-l dărâme adversarii politici. În plus, cine vine din spate are un sprint mai bun, cel puţin în sport, sper că e la fel şi în politică", a spus Oros.