PICCJ: Băsescu, urmărit penal pentru şantaj. Avocaţii au cerut termen pentru consultarea dosarului

PICCJ: Băsescu, urmărit penal pentru şantaj. Avocaţii au cerut termen pentru consultarea dosarului
Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a prezentat, miercuri, în faţa procurorilor pentru a i se aduce la cunoştinţă că este urmărit penal pentru şantaj, avocaţii acestuia solicitând un termen pentru consultarea dosarului, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

 

Potrivit PICCJ, în cauza constituită ca urmare a plângerii formulate de senatorul Gabriela Firea, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, prin ordonanţa din 11 martie, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Traian Băsescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

"Azi, 18 martie 2015, domnul Băsescu Traian s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-i fi adusă la cunoştinţă învinuirea, context în care apărătorii acestuia au solicitat un termen pentru consultarea dosarului", a precizat sursa citată.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost citat să se prezinte miercuri la Parchetul instanţei supreme, în calitate de suspect, în dosarul care senatorul PSD Gabriela Firea îl acuză de şantaj. Băsescu a stat în sediul PICCJ aproximativ 20 de minute, iar la plecare nu a dorit să spună ce a discutat cu procurorii şi dacă a fost pus sub urmărire penală.

Întrebat dacă a sunat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după ce a fost pus sechestru pe terenuri din localitatea Nana, în dosarul în care se fac cercetări, aşa cum a afirmat procurorul general al României, Tiberiu Niţu, Traian Băsescu a negat.

Atât la intrare, cât şi la ieşirea din sediul PICCJ, fostul preşedinte a fost huiduit de mai mulţi oameni, care au scandat "Băsescu, la puşcărie", "PMP şi ticălos, ai întos ţara pe dos", "Spune, Băse, adevărat, câţi dolari pe flotă ai luat", "Douăzeci de ani de puşcărie, după zece ani de domnie", "Zece ani ai stat în deal, acum te duci la canal", "Domnule Niţu, puneţi-i cătuşele".

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat miercuri că fostul preşedinte Traian Băsescu a sunat la "cabinetul" de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce a fost pus sechestru pe terenuri din localitatea Nana, în dosarul în care se fac cercetări. Întrebat ce anume a cerut Băsescu, Niţu a răspuns: "Nu eu vă pot răspunde, cel care iniţiază un apel ştie de ce-l iniţiază şi pentru ce. Nu am avut nicio discuţie cu dumnealui".

Anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate. Cercetările în acest dosar au fost suspendate de procurori până la finalizarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu.

Parchetul instanţei supreme anunţa, în 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate.

Anchetatorii au constatat că în această cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel că a fost dispusă, prin ordonanţă, suspendarea urmăririi penale. Articolul 84, alineatul 2 din Constituţie prevede că "preşedintele României se bucură de imunitate".

Această problemă a ajuns pe masa judecătorilor Curţii Constituţionale, care au decis în 13 noiembrie 2014 că suspendarea urmăririi penale a preşedintelui din motive de imunitate este constituţională, respingând excepţia ridicată în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a contestat decizia procurorilor privind plângerea sa referitoare la faptul că ar fi fost şantajată de Traian Băsescu.

Scandalul Băsescu - Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie". "Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a precizat Băsescu.

Gabriela Firea a reacţionat în 14 aprilie, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, în seara zilei de 13 aprilie, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

Comenteaza