PMP a votat pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei

PMP a votat pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei
| Foto: Someseanul.ro

La propunerea Consiliului Executiv Naţional, Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a votat, duminică, pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei. Decizia a fost votată cu unanimitate de către structura naţională de conducere a PMP, iar preşedintele Eugen Tomac a fost mandatat să reprezinte PMP în relaţia cu cele două partide.

„În ciuda încercărilor de a destructura acest partid, PMP nu a dispărut şi nu va dispărea. Am trecut printr-o perioadă plină de atacuri fără precedent, din foarte multe direcţii, dintr-un raţionament simplu – PMP există, într-o scenă politică în continuă schimbare. Nici PSD şi nici PNL nu mai sunt ce au fost, dar noi am rămas o constantă. O alianţă de dreapta este singura soluţie pentru România. Este un proiect curat, un proiect corect, un proiect care oferă românilor o variantă echilibrată la ceea ce ne oferă alianţa neputinţei, formată din cele două partide de la guvernare”, a declarat preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, conform unui comunicat de presă al formaţiunii.

 

 

 

Etichete
Comenteaza