PNL le cere preşedinţilor celor două Camere amânarea adoptării Codurilor Penale

PNL le cere preşedinţilor celor două Camere amânarea adoptării Codurilor Penale

Partidul Naţional Liberal discută luni, în Biroul Executiv, despre trimiterea unei scrisori către preşedinţii celor două Camere in Parlament, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, pentru amânarea adoptării Codurilor Penale.

 

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit perioada sesiunii extraordinare pentru intervalul 1-19 iulie, pentru ca aleşii să poată finaliza, prin procedură parlamentară, modificarea prevederilor Codului Penal. Şi Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru perioada 3-19 iulie, a decis Biroul Permanent.

Pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, potrivit deciziei Biroului Permanent de joi, se află mai multe puncte, printre care modificarea Codului Penal, sub rezerva primirii raportului, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 46/2018 privind înfiinţarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate şi modificarea Legii 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută, ca for decizional, proiectul de lege care aduce modificări Codului de procedură penală, urmând ca în sesiune extraordinară să fie votat Codul penal. USR şi PNL au atacat deja modificările la Codul de Procedură Penală la CCR.

Comenteaza