Foto PNL Turda și-a ales conducerea pentru următorii patru ani

PNL Turda și-a ales conducerea pentru următorii patru ani
| Foto: Facebook.com/MateiCristianOctavian
PNL Turda și-a ales conducerea pentru următorii patru ani
PNL Turda și-a ales conducerea pentru următorii patru ani
PNL Turda și-a ales conducerea pentru următorii patru ani

Edilul Turdei, Cristian Matei, a fost reales președinte al organizației municipale a PNL.

La evenimentul organizat în weekend au participat, printre alții, liderul PNL Cluj Daniel Buda, primarul Clujului Emil Boc, deputatul Cristina Burciu, președintele TNL Cluj Maria Forna, consilieri județeni, ș.a. Primarul din Turda a ținut să le mulțumească acestora pentru încredere și pentru prezență.

„Colegii mei de partid mi-au acordat votul de încredere prin care și-au exprimat dorința de a continua munca începută acum un an și m-au reales ca președinte al organizației PNL Turda. Voi continua, ca și până acum, să muncesc pentru dezvoltare.

Mi-am propus încă de la primul mandat să transform din temelii orașul nostru, să realizez alături de echipa mea proiecte excepționale, inovatoare, și chiar dacă au fost mereu forțe potrivnice sau oameni care nu mi-au împărtășit ideile și viziunea, acest lucru m-a ambiționat și mai mult să fac ca lucrurile să se întâmple. Am avut mereu convingerea că atunci când vrei să faci, când există implicare, dăruire dar și foarte multă muncă, totul este posibil.

Un exemplu concret este cel în care am vorbit despre transportul public exclusiv electric pentru municipiul Turda. Mulți erau rezervați și nu dădeau nicio șansă acestui proiect, lucru care nu m-a descurajat, ci din contră am muncit la acest proiect până l-am implementat și drept dovadă, astăzi, pe străzile din orașul nostru circulă 20 de autobuze electrice. Exemplele pot continua, dar am ales cel mai reprezentativ exemplu pentru că ceea ce vreau să subliniez este că atunci când vrei, totul este posibil.

Un partid politic nu poate funcționa cu un singur om, ci este nevoie de echipă, iar actuala echipă a organizației PNL Turda este formată din oameni extraordinari, oameni dornici să facă parte din schimbare și să muncească pentru dezvoltare. Conform premisei ,,fapte, nu vorbe,, ca și partid, în noul mandat, vom continua să dovedim tuturor că la Turda se poate!”, a transmis Cristian Matei.

Comenteaza