Politician italian: Italia a importat "infractori" români, România importă companii şi capital. Aceasta este UE

Politician italian: Italia a importat
Deputatul italian, Luigi Di Maio, membru al formaţiunii populiste Mişcarea Cinci Stele (M5S), a generat polemici afirmând că Italia a importat "infractorii" români, în timp ce România importă "companii" italiene.

"Italia a importat din România 40% dintre infractorii lor. În timp ce România importă din Italia firmele noastre şi capitalul. Ce afacere este această Uniune Europeană!", a scris Luigi Di Maio pe pagina sa de Facebook, potrivit publicaţei La Stampa şi site-ului LiberoPensiero.eu.

"Dat fiind că Italia nu a vrut niciodată să facă justiţia să funcţioneze, ba chiar de multe ori a sabotat-o intenţionat, noi atragem infractori, în timp ce companiile noastre merg acolo unde sistemele judiciare sunt mai eficiente: cum este cazul României", a explicat Luigi Di Maio, denunţând corupţia din Italia.

Declaraţiile deputatului italian au atras reacţiile asociaţiilor românilor din Italia şi a ambasadorului României, George Gabriel Bologan.

"Este un mesaj care, dincolo de opiniile personale, îi ofensează pe toţi concetăţenii mei de bunăcredinţă. John Austin afirma că rostirea unei propoziţii înseamnă o acţiune care poate distruge sau construi. Iar cuvintele, chiar într-un anumit context, pot ofensa, fără ca acesta să fie scopul intenţionat. Comunitatea românilor este bine integrată în structura socială italiană", a declarat George Gabriel Bologan.

 

 

Comenteaza