Pomana electorală şi principiile de plastilină ale politicienilor (studiu de caz)

Deşi nu întotdeauna au avut efectul scontat, iar multe au rămas în stadiul de promisiuni neonorate, o dată la patru ani, ca un aperitiv la pomana porcului, curg, inevitabil, pomenile electorale.

De-a lungul scurtei noastre istorii de democraţie cu gust mioritic, pomana electorală a devenit un ritual respectat cu sfinţenie în prag de alegeri. De regulă pomenile electorale vin din partea guvernanţilor, pentru că ei deţin şi majoritatea parlamentară necesară şi puterea executivă. În condiţiile în care, din 1990 încoace, niciun guvern nu a reuşit să treacă proba alegerilor parlamentare şi să se conserve la putere, se poate spune că pomenile electorale nu şi-au atins scopul. Au rămas simple beţe înfipte inutil în roţile şi aşa şubredului echilibru financiar al ţării, care şi-au adus, însă, mica lor contribuţie la starea catastrofală a infrastructurii din mai toate domeniile de activitate.

Au existat câteva momente în care cei care au dat cu pomana în populaţie au fost reprezentanţii opoziţiei, iar cea mai celebră asemenea şpagă electorală a fost mărirea (printr-o lege care n-a fost niciodată aplicată) salariilor profesorilor cu 50%, decizie impusă cu forţa şantajului electoral de tandemul din fruntea PDL, Băsescu-Boc, în pragul alegerilor parlamentare din 2008. Că, odată ajuns în fruntea guvernului, acelaşi Boc nu avea să mai pună în aplicare legea pentru care se bătuse cu atâta avânt revoluţionar, ba avea chiar să-şi acuze predecesorul de cheltuirea iraţională a banilor, ţine de specificul şi tradiţiile politicii de Dâmboviţa. Un alt asemenea moment se petrece acum când PSD e în opoziţie faţă de guvernul tehnocrat cu premier liberal, dar, controlând majoritatea parlamentară, a deschis larg punga pomenilor electorale, inclusiv legiferând noi măriri salariale pentru profesori şi medici.

Un element de legătură între şpăgile electorale din 2008 şi 2016 îl reprezintă un personaj cu funcţii importante, chiar cheie, atât acum opt ani cât şi astăzi. „Deciziile politicianiste luate de parlament nu vor face altceva decât să se întoarcă împotriva românilor. Aceştia vor primi un teanc de bani cu care nu vor putea să cumpere nimic. În luna august, inflaţia a fost 0. Nu vreau ca, prin măsuri iresponsabile, să crească din nou inflaţia, aşa cum a fost ani la rând. În parlament e o veselie totală, se aprobă orice. Mă mir ca nu au aprobat chiar o creştere mai mare. PSD şi PD-L au dat dovadă de o crasă iresponsabilitate. Guvernul nu e dispus să cadă în plasa acestor măsuri populiste care să năruie ceea ce am realizat în ultimii ani.

Dacă va veni PSD la putere, în trei luni de zile vor pune România în genunchi. După măsurile adoptate de Parlament, în 2009 se vor da doar salarii, nu se vor face niciun fel de investiîii: nici grădiniţă, nicio şcoală, niciun spital, niciun kilometru de drum. Aşa va arăta Romania anului 2009. Votul din parlament reprezintă o încercare de mituire în perspectiva campaniei electorale. O majorare de 50% nu poate fi susţinută economic şi ar duce economia într-o criză care ar afecta toate categoriile sociale. Vom asista la o recesiune pe scară largă. Plonjăm cu capul înainte într-o criză majoră care va nărui toate performanţele economice ale României din ultimii ani", clama aproape apocaliptic premierul de atunci Călin Popescu-Tăriceanu.

Au trecut opt ani. Acum Tăriceanu deţine a doua poziţie în stat, cea de preşedinte al Senatului României, e aliat de nădejde al PSD şi, în vreme ce actualul premier se plânge, la rândul său, de iresponsabilitatea pomenilor electorale, care, susţine Cioloş, ar însuma 1% din PIB, ce reacţie are fostul premier, ajuns, între timp, de partea cealaltă a baricadei? „Măririle de salarii nesustenabile sigur că pot să ducă la o presiune mai mare pe buget. Noi trăim, însă, într-un paradox pe care domnul Cioloș nu vrea să-l explice. România are anul acesta o creștere economică prognozată de 6% din PIB, probabil cea mai înaltă din Europa. Întrebarea pe care eu o adresez domnului Cioloș este următoarea: Unde sunt banii?

Logica politică elementară este că guvernăm pentru a îmbunătăți calitatea vieții, însemnând inclusiv creșterea puterii de cumpărare. Creșterea economică trebuie să se transfere în creșterea puterii de cumpărare, în salarii și pensii. Unde e creșterea economică? Văd din partea guvernului că se plânge, că face planuri, că imaginează tot felul de analize. Să știți că oamenii s-au săturat de lucrurile astea și vor soluții", o întoarce acum ca la Ploieşti Tăriceanu. Ce nu explică inginerul Tăriceanu, pentru care, cel puţin teoretic, aritmetica n-ar trebui să aibă prea multe secrete, este: în condiţiile în care creştere economică prognozată e de 6%, de unde propune tandemul PSD-ALDE să se finanţeze măriri de salarii, fie şi numai pentru profesori şi medici, de 15%?