Ponta cere Avocatului Poporului să sesizeze CC pentru a fi stabilit cine numeşte judecătorul la CEDO

Ponta cere Avocatului Poporului să sesizeze CC pentru a fi stabilit cine numeşte judecătorul la CEDO
Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a clarifica cine anume are atribuţia numirii judecătorului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o comisie guvernamentală sau Consiliul Superior al Magistraturii.

"Existând o dispută între CSM şi Guvern apropos de ordonanţa privind numirea judecătorului la CEDO. Am decis să îl rog pe Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională, iar Curtea Constituţională să ne dea un răspuns cine numeşte la CEDO: ca în toate ţările europene, o comisie guvernamentală, sau doar CSM-ul, ca în România. Cum spune Curtea Constituţională aşa facem şi dacă o să avem un regim special faţă de restul Europei, şi dacă o să avem un regim ca toată Europa, important e să avem un regim necontestat", a spus Ponta la începutul şedinţei de Guvern.

La sfârşitul lunii martie, Guvernul a adoptat o ordonanţă care reglementează, prin modificarea unei alte ordonanţe, procedura de selectare a judecătorului care va lucra din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), candidaţii urmând să fie stabiliţi până spre sfârşitul lunii iulie.

Noua ordonanţă stabileşte înfiinţarea unei comisii interinstituţionale care să gestioneze procesul de selecţie şi stabilirea componenţei acesteia, comisie care va fi formată din ministrul Justiţiei, ministrul Afacerilor Externe, agentul guvernamental pentru CEDO din cadrul MAE, directorul Direcţiei Afaceri Europene din cadrul MJ, un membru al CSM, un judecător al ÎCCJ, Avocatul Poporului, un cadru didactic universitar de competenţă recunoscută.

Guvernul susţine că actul normativ e va asigura implicarea în procedura de selecţie a tuturor instituţiilor cu atribuţii în problematica protecţiei drepturilor omului, accesul cât mai larg al juriştilor cu înaltă reputaţie profesională la funcţia de judecător al CEDO, o selecţie transparentă şi o evaluare riguroasă şi echidistantă a candidaturilor, precum şi un calendar predictibil de desfăşurare a procedurii.

Executivul justifică urgenţa actului normativ prin faptul că, la 16 decembrie 2013, încetează mandatul actualului judecător din partea României, iar Secretariatul General al Consiliului Europei a solicitat României să prezinte candidaţii până la 26 iulie 2013.

Potrivit Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiecare stat parte are dreptul de a propune Adunării Parlamentare a Consiliului Europei trei candidaţi în vederea alegerii unui judecător al respectivului stat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Guvernul mai susţine că legislaţia românească în vigoare nu prevede condiţiile în care persoanele ce întrunesc cerinţele impuse de Convenţie pot accede la o astfel de poziţie, etapele procedurale care trebuie urmate, măsurile pentru a asigura transparenţa, obiectivitatea, rigoarea şi profesionalismul selecţiei, precum şi calendarul procesului de selecţie.

 

Comenteaza