Ponta: duplicitatea politicienilor trebuie sancţionată politic şi juridic
- Scris de Mihai Prodan
- 01 Apr 2011, 13:18
- Politica
- Ascultă știrea

"Mă gândesc că între discursul politic şi acţiunea politică e o distanţă din ce în ce mai mare. Am depus în această săptămână în Camera Deputaţilor o declaraţie politică prin care atitudinea inacceptabilă a premierului maghiar Viktor Orban şi a preşedintelui parlamentlui maghiar, dar şi a vicepremierului, să primească un răspuns ferm şi clar din partea parlamentului României. Era vorba de o atitudine de demnitate naţională", a declarat Ponta. Acesta adaugă însă că propunerea sa nu a întrunit suficiente voturi pentru a putea fi aplicată.
Acesta i-a nominalizat pe clujenii Daniel Buda şi Adrian Gurzău, ambii de la PDL, care au votat împotriva remiterii acestei declaraţii. "Acest gen de atitudine duplicitară- să faci exact opusul - trebuie sancţionat politic, şi când e cazul şi juridic", a conchis Ponta.