Ponta: "PSD nu are nevoie de președinte executiv cât timp liderul nu are și funcție administrativă"

Ponta:
Victor Ponta a declarat luni că PSD nu are nevoie de un președinte executiv, post rămas vacant după excluderea lui Valeriu Zgonea din partid, atât timp liderul formațiunii nu are și o funcție administrativă.

"Eu sunt cel care anul trecut am propus în Comitetul Executiv să nu mai existe acea funcție (președinte executiv al PSD - n. red.). Gândirea mea a fost că PSD avea un președinte în persoana mea, care era și prim-ministru, și atunci Liviu Dragnea care, practic, s-a ocupat de partid în ultimii ani mult mai mult decât mine, pentru că eu eram cu guvernarea și aveam foarte puțin timp pentru partid, avea nevoie de autoritatea funcției ca să sune în teritoriu, să organizeze partidul.

Anul trecut, când Liviu Dragnea nu avea și o funcție administrativă, am propus să nu mai facă o funcție inutilă de președinte executiv. Așa s-a păstrat funcția și eu cred în continuare că nu are nevoie PSD de președinte executiv, cât timp liderul partidului, oricum se cheamă el, nu are și o funcție administrativă, că președintele partidului stă la partid și nu am nevoie și de un președinte executiv.

Nu știu ce va decide Liviu, dacă ia pe altcineva președinte executiv, dar opinia mea nu s-a schimbat, are secretar general foarte bun, un tip foarte muncitor care își face foarte bine treaba și de ce mai trebuie președinte executiv", a explicat Ponta, la DC News. El a adăugat că, atâta timp cât PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, câștigă, acesta trebuie să rămână la conducere, iar când nu va mai câștiga va veni altcineva.

"Nu Ponta, va veni altcineva", a adăugat fostul președinte PSD. Întrebat dacă se mai vede premier în România, Ponta a spus că nu și în niciun caz în decembrie, adăugând că el consideră că și-a făcut datoria ca prim-ministru cât a fost în funcție.

Etichete
Comenteaza