Premierul Boc îşi roagă senatorii să meargă la serviciu
- Scris de Valentin Malaescu
- 12 Oct 2011, 01:09
- Politica
- Ascultă știrea

Potrivit liderului grupului UDMR din Camera Deputaţilor, şeful organizaţiei clujene a Uniunii, Mate Andras Levente, pe lângă obişnuita trecere în revistă a proiectelor legislative ale săptămânii, Boc a folosit şedinţa săptămânală a coaliţiei pentru a face un apel la mobilizarea senatorilor. "După ce săptămâna trecută a fost respinsă legea de modificare a condiţiilor de numire a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), premierul a cerut să fie repusă pe ordinea de zi şi ne-a cerut să fim prezenţi şi s-o votăm", a declarat Mate.
În calitate de Cameră decizională, Senatul a respins săptămâna trecută proiectul de lege menţionat cu 51 de voturi împotrivă, o abţinere şi doar 48 de voturi pentru. Echilibrul fragil din această Cameră a făcut ca, în absenţa unor senatori aparţinând arcului guvernamental, mai multe proiecte ale puterii să împărtăşească aceeaşi soartă. Proiectul pentru care premierul solicită reluarea votului impune criterii mult mai selective pentru promovarea judecătorilor la ÎCCJ: 15 ani vechime în magistratură (în loc de 12 în prezent), din care minimum cinci la o Curte de Apel, examen scris pe lângă interviul cu Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi condiţia să nu fi primit vreo sancţiune de-a lungul carierei.