Premierul Ciolacu, șocat de mita luată de Buzatu: „Eu nu am văzut niciodată atâţia bani la un loc”

Premierul Ciolacu, șocat de mita luată de Buzatu: „Eu nu am văzut niciodată atâţia bani la un loc”
| Foto: stirileprotv.ro

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că el nu a văzut niciodată „atâţia bani la un loc”, referindu-se la şpaga pe care DNA îl acuză pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui că ar fi luat-o.

Prim-ministrul a fost întrebat, luni, la Antena 3, ce părere are despre fapta lui Dumitru Buzatu, arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a ajuta o companie să obţină un contract.

„Eu nu am văzut niciodată în viaţa mea atâţia bani la un loc. Aţi văzut reacţia imediată a partidului. A fost una corectă. În mai puţin de 24 de ore partidul a reacţionat imediat după ce a văzut comunicatul DNA-ului. Vorbim de un flagrant, jocurile sunt clare din punctul meu de vedere. Pe de altă parte, fiecare om are dreptul să se apere. Îmi pare rău pentru ce trece familia domniei sale, dar este o faptă care eu credeam că nu am să o mai văd la televizor, indiferent despre cine ar fi fost vorba”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ciolacu a precizat că nu s-a gândit că Buzatu ar fi putut face o asemenea faptă: „Nu aş fi crezut că la această vârstă pe care o are dl. Buzatu se mai poate apleca la aşa ceva”.

Potrivit preşedintelui PSD, „nicio persoană nu trebuie să stea într-o funcţie locală sau centrală mai mult de 2 mandate”, pentru că „te îndepărtezi de realitate”.

Marcel Ciolacu a promis că „nimeni care are o problemă penală nu va candida din partea PSD. Nimeni care este trimis în judecată nu se va regăsi pe lista PSD”.

Dumitru Buzatu, care conduce judeţul Vaslui de mai bine de 30 de ani, a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii DNA Iaşi, după ce a fost prins vineri seara în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a ajuta o companie să obţină un contract. Ulterior, Buzatu a fost arestat preventiv.

Comenteaza