Premierul Cîţu anunță: „Peste 10 milioane de persoane vaccinate până în septembrie”

Premierul Cîţu anunță: „Peste 10 milioane de persoane vaccinate până în septembrie”

Premierul Florin Cîţu a reiterat miercuri că vaccinarea anti-COVID "merge bine" până acum, subliniind că obiectivul său este de a avea, la nivelul lunii septembrie, 10,4 milioane de persoane vaccinate.

„Ieri m-am asigurat că vom mai lua încă 8 milioane de vaccinuri. În septembrie, obiectivul meu este de a avea 10.400.000 de persoane vaccinate, ceea ce înseamnă aproape 70% din ceea ce ne-am dorit şi să putem să scăpăm de pandemie. Deci, pentru mine, vaccinarea este o prioritate, merge bine până acum, va merge şi mai bine de acum şi veţi vedea. Partea de cheltuieli şi de cine suportă se va rezolva", a declarat premierul la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Premierul a subliniat în context că, din datele pe care le deţine, în România, în acest moment, "lumea vrea să se vaccineze" anti COVID, dând asigurări că există suficient personal medical care să asigure derularea în bune condiţii a campaniei de vaccinare.

„Să ştiţi că primesc şi de la spitale private şi de la companii private tot felul de oferte pentru a pune la dispoziţie gratuit centre de vaccinare sau personal. Deci nu este o problemă. Din ce am văzut eu şi văd şi interesul pentru etapa a doua, în România, în acest moment, lumea vrea să se vaccineze, ceea ce e un lucru foarte bun şi de aceea am şi făcut acest efort.

Vom face un efort bugetar, nu mi se pare deloc mare, pentru a lua cele 8 milioane de doze în plus, să ne asigurăm că în septembrie vom avea 10,4 milioane de oameni vaccinaţi", a afirmat Cîţu, întrebat dacă sunt suficiente cadre medicale pentru a putea să facă această campanie de vaccinare. 

Comenteaza