Premierul Cîțu dă aisgurări înainte de Paște: „Nu există niciun scenariu în care România intră în lockdown”

Premierul Cîțu dă aisgurări înainte de Paște: „Nu există niciun scenariu în care România intră în lockdown”
| Foto: mediafax.ro

Cu toate că numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 este din nou în creștere, premierul Florin Cîțu îi asigură pe români că autoritățile nu iau în calcul un lockdown total.

De Sărbători nu vom sta închişi în casă, promite Florin Cîţu. „Nu există NICIUN scenariu în care România intră în lockdown. Am promis că ţinem România deschisă de Crăciun şi de Revelion, ne-am ţinut de cuvânt. Vă asigur că aşa va fi şi în perioada Sărbătorilor de Paşte”, a anunţat acesta pe pagina sa de Facebook, potrivit Mediafax.

Premierul participă la o şedinţă de Guvern miercuri. Înainte de asta, a dat asigurări că România nu va fi în lockdown de Paşte. La şedinţă ar putea fi adoptat actul normativ prin care restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii să se aplice începând cu ora 22.00. E necesar, a explicat Klaus Iohannis, pentru că numărul infectaţilor e în creştere, iar cazurile de la ATI sunt tot mai multe.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că evoluţia pandemiei de COVID-19 din ultima săptămână este îngrijorătoare și a făcut un apel către populaţie: "Haideţi să nu irosim ceea ce am câştigat până acum prin campania de vaccinare". Iohannis a precizat la rândul lui că nu se ia în calcul un "lockdown de Paște".

Comenteaza