Premierul Ciucă a primit derogare din partea PNL pentru a putea candida la șefia partidului

Premierul Ciucă a primit derogare din partea PNL pentru a putea candida la șefia partidului

Biroul Executiv al PNL a stabilit, marţi, o derogare de la statut referitoare la vechime astfel încât premierul Nicolae Ciucă să poată candida la funcţia de preşedinte al partidului, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

"Astăzi (marți, n.red.) s-au adoptat câteva decizii în legătură cu modul de organizare a congresului extraordinar. Prima dintre ele este legată de convocarea colegiilor directoare judeţene, care vor analiza începând de mâine - termenul limită de depunere a moţiunilor - moţiunile şi vor vota susţinerea pentru acestea.

Cea de-a doua decizie este legată de anumite atribuţii şi responsabilităţi care au fost delegate domnului secretar general, Lucian Bode, pe o perioadă de tranziţie până la definitivarea pe funcţie, iar cea de-a treia decizie este legată de o derogare de la statut referitoare la condiţiile de vechime în partid pentru candidatura la preşedinţia partidului a domnului Nicolae Ciucă.

Există în partid o mare aşteptare în legătură cu această candidatură, există, din punctul nostru de vedere, toate condiţiile pentru susţinerea acestei candidaturi, pentru acordarea acestei derogări pentru că premierul este un lider puternic. Considerăm noi că poate asigura o legătură mult mai puternică între Guvern şi partid", a spus Stroe, la sediul central al PNL.

Liberalul a adăugat că PNL a fost totdeauna flexibil când a fost vorba de o astfel de derogare. El a arătat că, în cursul zilei de miercuri, premierul Nicolae Ciucă ar urma să-şi depună candidatura la preşedinţia PNL.

"În cursul zilei de mâine, premierul Nicolae Ciucă va fi prezent aici", a mai spus Stroe, precizând că nu are informaţia că ar mai exista şi alţi candidaţi la şefia partidului.

Statutul Partidului Naţional Liberal prevede că, "în situaţii excepţionale, Biroul Executiv poate aproba derogări de la vechimea prevăzută în Regulamentul privind cariera politică". De asemenea, se prevede că orice membru al partidului poate candida la funcţia de preşedinte al PNL dacă are o vechime de cel puţin 5 ani.

Nicolae Ciucă s-a înscris în PNL în octombrie 2020. Sâmbăta trecută, Florin Cîţu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PNL.

Prim-vicepreşedintele Gheorghe Flutur a devenit preşedinte interimar.

Congresul extraordinar al PNL pentru alegerea unui nou preşedinte al formaţiunii va avea loc duminică, de la ora 11,00, la Palatul Parlamentului.

Termenul pentru depunerea moţiunilor este stabilit pentru miercuri, ora 18,00, iar dezbaterile în cadrul comitetelor directoare judeţene vor trebui să aibă loc până vineri, ora 22,00. Un proiect de moţiune va fi acceptat dacă va avea susţinerea a cel puţin zece hotărâri de comitete directoare judeţene.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza