Președintele PMP, la Cluj: "Statul nu este pregătit pentru un alt Colectiv. Am condiționat votul dat Guvernului Orban"

Președintele PMP, la Cluj: "Statul nu este pregătit pentru un alt Colectiv. Am condiționat votul dat Guvernului Orban"
| Foto: Diana Cîmpean

Eugen Tomac, liderul Partidului Mișcarea Populară a declarat miercuri, la Cluj, că a condiționat votul PMP de învestire a Guvernului Orban, una dintre cerințe fiind să lupte cu problemele sistemului sanitar.

Președintele PMP le-a transmis compasiune persoanelor care au avut de suferit de pe urma tragediei de la Colectiv, petrecută cu exact patru ani în urmă. Politicianul este de părere că statul român nu ar putea gestiona nici acum un eveniment de o asemenea amploare.

"Vreau să îmi exprim încă o dată compasiunea pentru toți cei care au avut de suferit după tragicul eveniment de acum patru ani de zile. Din nefericire, tragedia de la Colectiv încă lasă urme adânci în societatea românească și ceea ce mi se pare cel mai grav este că aproape nu am învățat nimic din acest moment dramatic. Dacă, Doamne ferește, s-ar întâmpla din nou un asemenea incident grav, tare mă tem că statul român nu este pregătit să gestioneze o asemenea criză", a transmis Tomac.

Liderul PMP spune că promisiunile politicienilor de a schimba sistemul nu s-au concretizat, acesta adăugând că așteaptă de la noul guvern să schimbe acest lucru.

"Am văzut cum oameni politici au tot clamat că sunt hotărâți să implementeze o serie de măsuri care să prevină asemenea tragedii. Din păcate, totul a rămas la nivel de declarații de bună intenție. Statul român, în continuare, nu este pregătit. Tocmai de aceea, sper ca viitorul guvern să aibă curajul, cel puțin în perioada aceasta de un an de zile, să iasă din această logică în care sănătatea este, pur și simplu, captivă. Captivă unor interese ce nu au nimic în comun cu nevoile cetățenilor", a adăugat politicianul.

Mai mult, Eugen Tomac a afirmat că a condiționat votul parlamentarilor PMP pentru învestirea Guvernului Orban: "În România mor anual peste șaizeci de mii de oameni, de boli care pot fi tratate. Acest semnal trebuie să îi cutremure pe toți cei care pășesc în Ministerul Sănătății și pe cei care conduc guvernul. I-am spus aceste lucruri premierului desemnat, Ludovic Orban, la întâlnirile pe care le-am avut în aceste zile și am condiționat votul pe care îl vor da colegii mei la învestirea guvernului de luni", a mai spus președintele PMP.

O altă așteptare pe care Partidul Mișcarea Populară o are de la Guvernul Orban este aceea de a dezvolta o strategie pentru extinderea rețelei de gaz în România.

”Cred de asemenea că viitorul cabinet are obligația ca, într-un termen cât mai scurt, să dezvolte o strategie prin care să convingem Comisia Europeană, ca în exercițiul bugetar viitor să putem utiliza o parte a fondurilor alocate României pentru proiecte ce țin de extinderea rețelei de gaze către cetățeni. În comparație cu alte state vecine nou, vecine nouă și nu numaai, care nu au aceleași resurse pe care le avem noi, dar care totuși au reușit să își extindă aceste rețele de gaze către populație, către gospodării, în proporție de 85-90%. În România, acest procent este doar de aproximativ 32%, la ora actuală”, a declarat Tomac.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza