Primarii din Cluj, ședință la Prefectură. Despre ce au discutat

Aproximativ 40 de primari de comune din județ au participat, vineri, la o întâlnire organizată de Asociația Comunelor Cluj la sediul Instituției Prefectului Cluj.

Prefectul Clujului, Irina Munteanu, a participat în calitate de invitat, vineri, la o întâlnire organizată de Asociația Comunelor Cluj. Principala problema abordată a fost cea a salarizării și a efectelor pe care plafonarea salarială din anii precedenți o are asupra funcționarilor publici din primăriile de comune mici.

„Doamna prefect a propus reprezentanții asociației să înainteze Instituției Prefectului – Județul Cluj un memoriu în care să fie prezentată situația pe larg și solicitărilor edililor către ministerele de resort.

La întâlnire au participat aproximativ 40 de primari de comune din județul Cluj, fiind abordate și alte situații punctuale, cu care aceștia se confruntă în cadrul unităților administrativ-teritoriale pe care le administrează.

Irina Munteanu reafirmat deschiderea spre dialog și mediere între autoritățile locale și cele centrale, asigurându-i de întreaga implicare”, au transmis reprezentanții Prefecturii Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza