Primarul Clujului cere regionalizare: „De la 46 de județe, să ajungi la 12!" / Ar dispărea două treimi din structuri, cu funcţii şi privilegii"

Primarul Clujului cere regionalizare: „De la 46 de județe, să ajungi la 12!" / Ar dispărea două treimi din structuri, cu funcţii şi privilegii"

Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a reiterat din nou ideea reformei administrativ-teritoriale a țării, prin comasarea județelor în regiuni.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Emil Boc a relatat că, împreună cu fostul președinte Traian Băsescu, aveau proiectul de reorganizare al țării pregătit, în 2011, dar criza politică de atunci le-a încurcat planurile.

„În 2011, am reușit să concep un proiect de organizare administrativ teritorială, cu respectarea Constituției, cu respectarea regulilor europene, prin comasarea județelor și revenirea la ce erau marile regiuni istorice. Sunt 10 regiuni mari istorice, plus câteva județe importante. Cetățeanul nu avea de făcut niciun pas în plus sau în minus.

Așa arăta proiectul pe care l-am făcut împreună cu președintele Băsescu. Ne pregăteam să-l ducem mai departe, dar a venit criza și ne-a oprit. UDMR nu accepta comprimarea Harghita-Covasna-Mureș, dar găsisem soluția și acolo”, a declarat edilul Clujulul, la un post de radio local.

Boc a mai precizat că regionalizarea ar duce la dispariția „nepotismelor”, dar aceasta nu este momentan pe agenda clasei politice actuale. „Totuși, sunt convins că se va face odată. Suntem singura țară din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială a țării. Noi încă ne conducem după legea lui Ceaușescu din 1968, adică centralism plin democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european.

Regionalizarea dă putere regiunilor. Una e să ai un avion cu un motor, și alta e să ai un avion cu cel puțin patru motoare. Acum totul trece printr-un filtru central de la București. Orice proiect avem, trebuie să mergem cu el la centru, indiferent că este o școală sau altceva.

Dacă s-ar întâmpla asta, s-ar desființa foarte multe structuri. De la 46 de județe, cu tot cu sectoarele Bucureștiului, să ajungi la 16 sau la 12, dispar două treimi. <<Cu tot ce înseamnă funcţii şi privilegii generate de acestea. Pfiu, şi toate neamurile lor >>", a intervenit moderatorul. "Asta e problema", a punctat şi edilul.  "Un alt avantaj este tocmai destituirea relaţiilor clientelare construite timp de 55 de aniÎn județe s-au perpetuat multe lucruri. Dacă le-ai sparge în bucăți, ai avea șansa să renaști administrativ ca țară”, a afirmat primarul din Cluj-Napoca.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza