Primarul liberal al Apahidei vrea al cincilea mandat
- Scris de Valentin Malaescu
- 11 Iul 2011, 23:52
- Politica
- Ascultă știrea

Fărcaş s-a declarat deranjat de declaraţia făcută de preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, pentru ZIUA de CLUJ, potrivit căreia înaintea alegerilor din 2008 PSD şi PNL ar fi convenit să-l susţină, urmând ca în 2012 cele două partide să-l sprijine pe viceprimarul PSD Grigore Fati, proaspăt anunţat candidat PSD la primărie. "PSD glumeşte şi scoate porumbei pe gură fără să gândească. N-a existat nici o înţelegere, nu ştiu ce vorbeşte domnul Lăpuşan, eu n-am avut nici o înţelegere cu ei, am şi primit foarte puţine voturi de la ei. Cu ce să mă ajute ei, cu trei consilieri, şi ăia luaţi cum i-au luat? Eu nici n-am spus că voi mai candida, dar acum chiar mă gândesc foarte serios să candidez şi voi şi câştiga", a declarat telefonic Fărcaş.
Prezent în emisiune, senatorul PSD Alexandru Cordoş (foto centru) a spus că Fati a fost anunţat drept candidat doar pentru a-i asigura încă un mandat de viceprimar. În schimb, a recunoscut că PSD Cluj a "furat startul", lansându-şi public propriii candidaţi înainte de a-i supune validării USL, din raţiuni strategice. "Pentru fiecare dintre partidele componente USL e firesc să încerce să-şi potenţeze la maximum candidaţii", a menţionat Cordoş. "E o strategie pentru a maximiza rezultatele USL", a spus consilierul PNL Ioan Petran (foto dreapta), prezent în platoul emisiunii.