Prin ce a trecut Boc ca premier

Emil Boc a depus jurământul ca premier în 22 decembrie 2008, fiind, însă, abia a doua opţiune a preşedintelui Băsescu, după ce a fost refuzat de Theodor Stolojan.

Guvernul Boc I a fost format din PDL şi PSD, având o majoritate confortabilă de peste 60% în Parlamentul României. Cu toate acestea, n-a rezistat decât puţin peste o jumătate de an, timp în care a supravieţuit unei prime moţiuni de cenzură. Demiterea ministrului Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a determinat miniştrii PSD să demisioneze în bloc, în 2 octombire 2009. Portofoliile le-au fost preluate interimar de miniştrii PDL, Boc însuşi preluând portofoliul Educaţiei. Guvernul înjumătăţit a fost numit Boc II şi a rezistat doar 11 zile, devenind primul guvern postdecembrist demis prin moţiune de cenzură, în 13 octombrie.

Refuzul preşedintelui Băsescu de a desemna drept premier candidatul opoziţiei a dus la imposibilitatea învestirii unui alt cabinet, astfel că guvernul interimar (Boc III) a rămas în funcţie până după alegerile prezidenţiale. Victoria lui Traian Băsescu a generat o reconfigurare a forţelor politice, UDMR a părăsit tabăra opoziţiei, a fost urmat şi de reprezentanţii minorităţilor şi de grupul independenţilor (care urma să se transforme la începutul lui 2010 în partid politic) şi astfel, în 23 decembrie 2009 s-a născut Cabinetul Boc IV.

Cu o majoritate fragilă, a patra echipă a lui Boc a rezistat unei noi moţiuni de cenzură. În 2 septembrie 2010 a avut loc o remaniere majoră a echipei, nu mai puţin de şase din cei 15 miniştri fiind înlocuiţi, printre ei figurând şi “greii” Radu Berceanu şi Adriean Videanu. Al treilea component al aşa-numitei triplete BVB, Vasile Blaga, avea să mai reziste în funcţie doar până în 27 septembrie, fiind forţat să demisioneze după protestul poliţiştilor. Masiv remaniat, executivul a fost redenumit Boc V şi a rezistat, deocamdată, “asaltului” din ultimele două zile.