PRO România Cluj cere Consiliului Județean să asigure echipamentul de protecție pentru Jandarmerie, Poliție și SMURD

PRO România Cluj cere Consiliului Județean să asigure echipamentul de protecție pentru Jandarmerie, Poliție și SMURD

PRO România Cluj solicită CJ să asigure necesarul de echipament de protecție pentru personalul din jandarmerie, Poliție și SMURD care acționează pe raza județului în vederea reducerii riscului unei contaminări masive a populației cu virusul COVID-19, în plină pandemie globală.

˝Cerem domului Tișe să discute cu șefii de la SMURD, Poliție și Jandarmerie pentru a ajunge la un consens în privința necesarului de echipament de protecție, după care Consiliul Județean poate trece la achiziționarea acestui echipament. În ultimă instanță, dacă domnul Tișe nu găsește de cuviință să găsească bani pentru asta din bugetul local, sumele se pot asigura din Fondul de Rezervă de exemplu. Să nu uităm că atât personalul medical de pe ambulanțe, cât și polițiștii și jandarmii vor fi adevărați eroi a căror siguranță merită toate eforturile noastre. Gândiți-vă că ei nu au, ca și noi, opțiunea de a sta acasă! Însă, la fel ca și pe noi, acasă îi așteaptă soțul/soția, copiii
și părinții care nu trebuie să fie puși în pericol de contaminare, în timp ce ei își dau toată silința ca noi să fim în siguranță!˝, declară Remus Lăpușan, lider al PRO România Cluj.

Partidul PRO România Cluj face apel la autoritățile publice în special, dar și la fiecare cetățean în parte, să dea dovadă de maximă responsabilitate publică în ceea ce privește acțiunile lor.

"În această perioadă de grea încercare, trebuie să adoptăm un comportament rațional și să canalizăm toate resursele spre limitarea răspândirii coronavirusului", transmite PRO România Cluj.

Comenteaza