Proiect de lege: Cei care îşi schimbă domiciliul cu 3 luni înainte de alegerile locale votează unde au locuit

Proiect de lege: Cei care îşi schimbă domiciliul cu 3 luni înainte de alegerile locale votează unde au locuit
Iniţiativa a fost depusă la Senat de deputatul PSD Florin Gheorghe care susţine, în expunerea de motive, că actuala legislatie menţine încă posibilităţi de fraudare a procesului electoral.

''Alegătorul care şi-a schimbat domiciliul sau reşedinţa cu mai puţin de trei luni înainte de data alegerilor îşi va exercita dreptul de vot în comuna, oraşul, municipiul sau aubdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul a avut anterior domiciliul sau reşedinţa, după caz'', se arată în iniţiativa depusă la Senat de deputatul PSD Florin Gheorghe.

Deputatul spune că împiedicarea ''turismului electoral'' trebuie să devină o prioritate legislativă, având în vedere că la în urma alegerilor locale într-un singur tur diferenţele dintre primul clasat în opţiunile electorale şi cel de al doilea candidat a fost şi de sub zece voturi.

Florin Gheorghe e de părere că în legislaţia actuală sunt menţinute, încă, metode care pot duce la fraudarea votului, "una dintre ele este tot mai utilizată în alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile administrative de mici dimensiuni - comune sau oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori. Ea prinde forma turismului electoral, prin care unii cetăţeni îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa cu numai câteva zile înainte de data alegerilor, în vederea susţinerii unui anumit candidat''.

Comenteaza