Proiect PNL: Studiile postuniversitare, de master şi de doctorat să fie asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii

Proiect PNL: Studiile postuniversitare, de master şi de doctorat să fie asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii
Proiectul a fost iniţiat de senatorul Cătălin Toma şi cosemnat de senatorul Marius Nicoară şi de deputatul Daniel Gheorghe. El a fost depus în Senat.

În acest moment, stagiului de cotizare i se asimilează şi perioadele necontributive, precum studiile la zi în învăţământul universitar.

Proiectul de lege, depus de cei trei parlamentari PNL, prevede că acestor studii să li se adauge şi cele postuniversitare, şi cele ale programelor universitare de master şi de doctorat.

"Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a tuturor perioadelor de studii", se arată în proiect, scrie news.ro.

"Ideea acestui proiect are la bază şi o argumentare logică: munca fizică este contabilizată prin diferite acte normative ca şi vechime în activitate, în timp ce pentru a demonstra sustenabilitatea muncii intelectuale sunt necesare tot felul de documente, dovezi şi chiar justificarea unor interpretări ale celor care nu înţeleg surmenajul psihico-intelectual", se arată în proiect.

Potrivit semnatarilor proiectului, valoarea intelectuală a fost "tratată superficial", iar prestaţia celor care intră în categoria "gulerelor albe" este "dusă la derizoriu".

 

Comenteaza