Proiectele candidaţilor-locomotivă

Proiectele candidaţilor-locomotivă
Aproape întotdeauna listele de candidaţi pentru alegerile locale conţin în partea eligibilă aşa-numiţii candidaţi-locomotivă, oameni cu notorietate şi imagine bună, care, în cazul în care vor fi aleşi, nu-şi propun să facă prea mulţi purici în funcţiile respective.

Într-o atare categorie de candidaţi pot fi înscrişi şi social-democraţii Cornel Itu şi Laura Chiorean. Primul este candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean (CJ), funcţie care acum se alege, din nou, indirect, dintre consilierii judeţeni. Or, în ipoteza, absolut plauzibilă, în care aritmetica politică din viitorul deliberativ judeţean nu va permite grupului PSD să-şi impună propriul om în fruntea judeţului, cu certitudine Itu se va întoarce în parlament. E posibil chiar nici măcar să nu-şi ia mandatul de consilier judeţean, în situaţia în care rezultatul votului din 5 iunie va tăia orice şansă a social-democraţilor de a participa la construirea unei majorităţi. La rândul său, Chiorean n-a făcut un secret din dorinţa sa ca, după alegerile din toamnă să avanseze în parlament, motiv pentru care e de aşteptat ca mandatul său în CJ să nu dureze mai mult de patru luni.

Ei bine, tocmai cei doi au ales să-şi prezinte câteva din proiectele pe care le gândesc pentru mandatele lor (atât cât vor dura ele) în structura decidentă a judeţului Cluj. Deşi a admis că drumurile judeţene au devenit aproape o marotă electorală a mai tuturor celor care, de-a lungul timpului, au încercat să convingă alegătorii că augusta lor persoană ar fi soluţia providenţială pentru diriguirea judeţului, Itu a afirmat că, la rândul său, odată ajuns în CJ, prioritatea sa numărul unu va fi reprezentată tot de drumurile judeţene. Şi are şi un motiv pentru asta, văzând în reabilitarea drumurilor judeţene soluţia pentru valorificarea potenţialului turistic al judeţului.

„Există două soluţii pentru reabilitarea drumurilor judeţene: creditul financiar şi creditul furnizor. Fără drumuri judeţene bune nu putem dezvolta turismul, care acum contribuie doar cu 0,1% la bugetul judeţului", a explicat Itu. El susţine că, mai apoi, turismul clujean ar trebui dezvoltat pe patru direcţii principale: turismul balnear, turismul ecumenic, turismul speologic şi turismul montan. Itu a mai promis că va milita pentru publicarea tuturor achiziţiilor publice pe site-ul forului judeţean.

Chiorean, în schimb, îşi propune constituirea, pe lângă consiliul judeţean, a unui comitet consultativ privind serviciile de asistenţă socială, care să includă reprezentanţi ai tuturor structurilor care prestează servicii sociale - instituţii, asociaţii, ONG-uri sau biserici. „Scopul acestui comitet va fi să ajute la eficientizarea cheltuirii banului public pentru servicii sociale şi realizarea acelui atât de necesar parteneriat public-privat în domeniu", a explicat Chiorean. Ea a mai afirmat că cea de a doua direcţie pe care se va concentra în mandatul său va fi protecţia mediului, cu accent pe rezolvarea spinoasei probleme a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, concomtient cu trecerea aefectivă al colectarea selectivă a deşeurilor, începând cu instituţiile şi şcolile din judeţ.

Căutător al primului său mandat de consilier judeţean, şeful tineretului social-democrat din Cluj, Vladimir Mătuşan pare setat, momentan, pe construirea de diverse centre de îngrijire, cum ar fi un centru rezidenţial de terapie cu animalepentru bolnavii de Alzheimer, un nou centru de recuperare neurologică, dar şi un centru de reeducare a minorilor cu probleme de comportament şi activitate infracţională, structură mai cunoscută popular drept Casă de Corecţie.

 

Comenteaza